Cine ar fi zis că va ajunge campion?

Anul 2113, un oraş oarecare, cel mai mare meci naţional al sezonului la basket.

Jucătorii echipei adverse fac pase simple, sunt atât de relaxați, tot ceea ce mai vor să facă este să păstreze scorul. Ar mai putea să piardă doar dacă cineva ar da un coş şi cine să o facă.

Echipa locală nu a folosit tehnici inovative, au jucat aşa cum se aşteptau ei, defensiv.

Deodată, băiatul blond care intrase pentru prima dată în echipă pe la mijlocul partidei prinde mingea şi face pase simple cu ceilalţi jucători, aparent relaxat.

Paralele și linii definitorii

Din prima zi de scoală mi-au rămas în minte mai mult senzații sau flash-uri, totuși, un loc fruntaș printre acestea îl are ghiozdanul pe care parinții mei au avut grijă să îl pregătim din timp împreună. Am fost la cumpărături la librarie, în zona de papetărie și am ales unul câte unul fiecare obiect ce urma să îmi fie sare și piper pentru zilele ce aveau să vină, din noua mea viață. Ce mai, mă simțeam un om mare!

Să parfumăm vopseaua

       

Dezamăgire totală. Aștepta cu sufletul la gură team-building-ul ăsta și tematica a dat-o pe spate și nu în sensul în care se aștepta.

Spera să fie vorba despre un cocktail fancy unde să își poată scoate la înaintare toate farmecele cu care natura a înzestrat-o din plin. Sau măcar să încerce. Când colo, veteranii de la HR au ales o activitate ce se va lăsa cu vânătăi, implică un costum mare, greoi și ciudat și mult noroi și murdărie: vor merge la paint-ball.

Fantezii nocturne

               Noaptea pusese stăpânire pe oraș. Străzile atât de diferite ziua, semănau acum unele cu altele.

  

Cele pe care obișnuiam eu să cutreier aveau ca singură sursă de lumină vitrinele magazinelor, care mai de care mai colorate.

Le iubeam secretele pe care păreau că le ascundeau sub vălul întunericului. Din când în când obișnuiam să îmi imaginez câte unele dintre poveștile pe care ar fi putut să le păstreze în tăcere.

În seara aceea m-am retras în așternuturi când noaptea era încă tânără și cum am pus capul pe pernă am simțit cum sunt atrasă încet, încet către lumea visului.  

 ... 

O mare zarvă pusese stăpânire pe interiorul magazinului meu preferat. Habar nu aveam cum și de ce ajunsesem acolo în miez de noapte, dar părea să aibă mai multă viață ca ziua, deși oamenii fuseseră înlocuiți de genți. 

  

Străjerii primului sărut

Era seara dinainte. Avea niște emoții pe care nu le mai simțise niciodată până atunci. Poate și din cauză că știa că va pleca în cea mai mare aventură a vieții ei de până atunci: ”Tabara de Aventura”.

Acum 3 luni când îi adusese pliantele mamei ar fi dat orice să plece, a reușit să găsească argumentele corecte pentru fiecare problemă pe care o aducea ea în discuție și a câștigat.

Simte în continuare că a făcut alegerea corectă pentru că în momentul în care ideea i s-a cuibărit în minte a știut că acolo trebuie să fie și asta este alegerea corectă pentru vacanța ei de sfârșit de clasa a 8-a, simțea că se va întâmpla ceva ce îi va schimba viața și o va schimba și pe ea pentru totdeauna. Urma ceva bun, dar cu toate astea îi era atât de frică, parcă tot ce voia acum era să se ascunda sub cearceafuri și atât.

Dar, mâine va pleca, bagajul este pregătit de mult timp, toate echipamentele de care nu s-a gândit vreodată că va avea nevoie o așteaptă linistite să le folosească și ea nu are decât să tragă aer adânc în piept și să se pregătească de vacanța la Straja.

… și miezul?

-                 Costică, dormi?

 

-                 …dorm…

…

-                 Și, și…sâmburii dorm?

 

-                 Da, și sâmburii dorm.

 

-                  Dar miezul? Miezul doarme?

 

-                 Nu, miezul nu doarme!

Miezul nu are cum să doarmă, că doar de aia e miez. Este chintesența a tot ce poate deveni mai bun vreodata – tone de material genetic într-un bob așa de mic încât abia îl vezi, dar îl simți pentru ca el reprezintă speranța.

Cât de irezistibil înseamnă prea mult?

Era seară. Își îndrepta ca de obicei pașii către casă. Între timp putea să vizualizeze sclipirea din ochii băiețelului lui de 6 ani atunci când se va îndrepta alergând spre el de cum îl auzea venind. Putea chiar să simtă mirosul de mancare proaspăt gătită și să o vadă venind iubitoare și grijulie spre el să îl sărute ca în prima seară deși au trecut destui ani de atunci.

 

Dar lucrurile nu au stat mereu așa.

 

...de 100 de ori ca printesele!

Stau întinsă pe salteluța de bambus și urmez instrucțiunile: respiră, inspiră, relaxează-te și intră în comuniune cu tine.

…‘mda, se presupune că ar trebui să îmi golesc mintea de toate gândurile oricum ar fi ele: pozitive sau negative și să percep forma și existența fiecărui organ din corpul meu, să intru cu ele în discuție și să le întreb cum se simt. Ha…pentru mine pare doar o glumă proastă în care m-am bagat de una singură, partea cu nesilită de nimeni rămâne în aer totuși.

Părul lui Samson sau călcâiul lui Ahile

Hash, hash, vâj, vâj … ceasul meu deşteptător din fiecare dimineaţă de când am răspuns la acel apel telefonic își face simțită prezența.

Uitasem că mă înscrisesem mai mult din joacă şi într-un moment de urgentă nevoie de o schimbare în viaţă mea la un concurs de supravieţuire.

Ca să scurtez partea plictisitoare a poveştii, vocea de la capătul celălalt al firului mă anunţă pe un ton ciripit cum că am fost selectată şi timp de 3 luni voi locui pe o insulă misterioasă în nişte cabaniţe construite din resurse locale şi pot să iau cu mine 3 obiecte pe care le consider indispensabile traiului şi care mă vor ajuta să am cea mai multă forţă şi vitalitate.

© Cjn888 | Dreamstime Stock Photos & Stock Free Images

Minuni condimentate cu urme de ruj rosu

          O urma de ruj rosu trasata precis pe conturul buzelor ei. Un zambet in oglinda martor de langa usa si este gata. Iese cu pasi siguri si tocait de tocuri. Taxi-ul o asteapta in fata scarii. Este absolut perfect.

 

sursa foto

          Destinatia? Baruletul ei preferat de la marginea orasului, cel care parca dintotdeauna s-a aflat acolo. Totul ii este familiar: mesele rotunde din lemn masiv, esenta tare; scaunele in care te poti afunda si visa, chiar si barman-ul care se mai schimba din cand in cand, dar pare mereu acelasi si…ii cunoaste gusturile. In plus, acum o asteapta el.

                   

                    -       Am ajuns.

 

                    -       Vad.

 

          Vorbele sunt de prisos, o urmareste cu privirea de jos in sus si apoi o invita sa se aseze la masa langa el. Poate sa il citeasca, acum chiar stie ca el este bine ales. Habar nu are cum, dar stie. Se aseaza si gandurile incep sa vorbeasca in mai multe limbi in mintea ei.

Incercarea moarte n-are...particip la SuperBlog 2013

In timp ce scriu acest anunt-articol, ma gandesc ca in ultima vreme toate lucrurile pe care le-am facut au capatat la inceput un mare nu si apoi un timid da, asa aproape de termenul limita de inscriere.

Pe la inceputul lunii tot vedeam anunturi de inscriere la SuperBlog 2013 si mi-am zis: "nu inca, ai acest blogde prea putin timp, abia reusesti sa scrii constant, etc.". Stiu, doar scuze, dar am uitat de el.

Aseara in jumatatea de ora cat navigam pe net am dat din nou de el si am zis, de ce nu?

Asa ca, anunt in mod oficial, ma inscriu la SuperBlog 2013 si astept sa descopar ce super-putere are blogul meu si asta incepand inca din 1 Octombrie cand voi incepe munca de creatie pentru prima provocare.