Fantezii nocturne

               Noaptea pusese stăpânire pe oraș. Străzile atât de diferite ziua, semănau acum unele cu altele.

  

Cele pe care obișnuiam eu să cutreier aveau ca singură sursă de lumină vitrinele magazinelor, care mai de care mai colorate.

Le iubeam secretele pe care păreau că le ascundeau sub vălul întunericului. Din când în când obișnuiam să îmi imaginez câte unele dintre poveștile pe care ar fi putut să le păstreze în tăcere.

În seara aceea m-am retras în așternuturi când noaptea era încă tânără și cum am pus capul pe pernă am simțit cum sunt atrasă încet, încet către lumea visului.  

 ... 

O mare zarvă pusese stăpânire pe interiorul magazinului meu preferat. Habar nu aveam cum și de ce ajunsesem acolo în miez de noapte, dar părea să aibă mai multă viață ca ziua, deși oamenii fuseseră înlocuiți de genți. 

  

Nu îmi venea să cred. 

Mii de poșete, care mai de care mai colorată și mai șmecheră, stăteau la o șuetă toartă peste toartă, tocmai în mijlocul magazinului. Își părăsiseră locurile lor precise și se așezaseră una lângă cealaltă.

Din câte am putut să îmi dau seamă, nu era prima data, ba cred că era chiar un ritual modul acesta de a își petrece nopțile.

Sincer, le cam înțelegeam. Zi de zi să fi atins de mii de mâini străine, pus pe umăr, mângâiat, tu și alte zeci și aleasă doar una, de cele mai multe ori nu tu. Apoi clienta pleacă și tu rămâi pe același raft în așteptarea șansei tale, singur și neconsolat.

Brusc, atenția îmi este răpită de o geantă serie limitată, albă că spumă laptelui și cu aere de divă care încercă să își convingă suratele de posibilitățile pe care li le oferea viitorul odată adoptate de una dintre acele doamne pe tocuri țocăitoare ce se perindau în fiecare zi prin magazin.

 

-     O viață de lux, vă zic eu! Când eram în atelierul meșterului ce mi-a dat identitatea asta mi s-au promis plimbări pe Champs-Élysées,  brunch-uri cu personalități ilustre, cluburi de lectură și mii de cărți pe care le-aș putea cunoaște.

       

-      Practic, noi ce suntem și ce vom fi? Întreabă o mică gentuță hand-made maronie, din aceea tip poștaș.

-          

-     Noi suntem genți, dar ăsta e doar  un cuvânt, un nume ce ni s-a dat pentru a nu da naștere la prea multe invidii între partenerii noștrii: borsetele sau curelele. Practic noi suntem cele mai bune prietene, oferim suport atunci când ni se cere asta, suntem cochete în serile în care prietenele și stăpânele noastre petrec în oraș. Evident că și noi putem bea un pahar sau două, dar trebuie să știm când să ne oprim și să le avertizăm și pe ele. Trebuie să știm atunci când prințul cel fermecat mai încearcă să farmece și alte prințese și câte și mai câte.

-     Adică, ce vrei să spui, că noi suntem superioare borsetelor?

-     Evident, femeile se poartă cu grijă cu noi și ne împărtășesc mii de secrete, ne poartă la anumite evenimente, nu toată ziua bună-ziua și au atâta grijă de toaletă noastră încât să fim mereu înfloritoare, așa că ele. Pe când, borsetele sunt aruncate de colo-colo,  date cu un pic de cremă din an în Paște și atunci, eventual tot de vreo doamniță cu milă și folosite la fiecare ocazie până la epuizare. Ba am auzit că sunt doamne care își tratează gențile și cu pilule pentru energie.

-     Wow, dar câte știi tu!

-     Normal că știu, doar sunt capul de afiș al acestei colecții și prietenă mi-a fost însăși fiica maestrului din atelier, ea m-a învățat cine sunt și cât de sus trebuie să îmi țin fermoarele pentru a fi tratată pe măsura valorii mele, căci noi suntem niște valori pentru cele care vor avea norocul să ne poarte.

-     Eu cred că aș putea fi un manșon și mi-aș dori că nuanța să mi se schimbe la fiecare purtare, glăsuiește cu un oarecare aer de superioritate o geantă șic, stil boho.

-     Tocmai am zis, dar văd că nimeni nu are urechi să îmi audă cuvintele. Nici nu știu pentru cine îmi mai răcesc eu cuvintele aici. Poți fi ce vrei! Dacă tu vrei manșon, atunci manșon să fie. Tot ce trebuie să faci este să lucrezi la nivel cognitiv cu viitoarea ta stăpână și prietenă încă dinainte de a te luă acasă și să o convingi că poate scopul tău în viață este să fii manșon și al ei să îți îndeplinească toate dorințele.

-     Și culoarea care ar trebui să se schimbe?

-     Tu lecții de NLP nu ai luat? Trebuie să lucrezi cognitiv și cu ține și să îți influențezi culoarea să se schimbe așa în mii de ape, sau eventual în ton cu sentimentele purtătoarei tale.

-     Așa o să fac! Afirmă cu fermitate gentuță boho.

Acum observ un căscat larg venind din partea divei de culoarea spumei de lapte.

Cred și eu că este obosită. A tot povestit și le-a tot povățuit pe suratele ei toata noaptea.

Presimt, că se vor retrage toate pe rafturile lor să prindă niște ultime ore de somn înainte că forfotă tocurilor tocaitoare să pună din nou stăpânire pe magazin.

-     Noapte bună, genți fermecate! Zic în sinea mea...

Dimineață îmi amintesc perfect visul și discuția genților. Mă sperii un pic la gândul că îmi pot influența sentimentele gențile sau că m-ar influența să le folosesc drept manșon sau căciulă sau mai știu eu ce. 

Dacă mă vedeți vreodată cu o geantă în mâini să nu va speriați, nu înseamnă că am uitat să îmi iau pastilele de dimineață,  geantă este de vina, a învățat prea bine să mă lucreze cognitiv!

Revenind la dimineață, încă buimacă de somn, aprind laptopul și încerc o căutare. Vreau să o am pe diva înspumată.

Căutătorul mă poartă prin mii de pagini pe care le răsfoiesc cu ochii pe jumătate deschiși între o gură de cafea și altă.

 

La un moment dat ca în povești, o găsesc, este ea: Francesca.  Deschid bine ochii, să văd unde am aterizat și observ că este vorba despre gențile Reija. Ele îmi fac cu ochiul. 

Răsfoiesc un pic magazinul online și mă mir de cât de bine pot să arate. La prima vedere îmi inspiră eleganță și încredere încât îmi iau inima în dinți și lansez o comandă. Vreau ca spuma de lapte să îmi aparțină. Să o scot în oraș și să ne răsfățăm împreună cu măscuțe și să îi fiu prietenă. Sunt curioasă dacă își va aplica tacticile NLP pe mine și totuși dispusă să încerc.

Nu aș bagă mâna în foc că ar fi vorba tot despre gențile de piele Reija în visul de aseară, dar uneori este bine să mai și credem în povești, asa că de ce nu?

*Articol scris pentru proba cu numărul 7 din cadrul competiției SuperBlog 2013!