… și miezul?

-                 Costică, dormi?

 

-                 …dorm…

…

-                 Și, și…sâmburii dorm?

 

-                 Da, și sâmburii dorm.

 

-                  Dar miezul? Miezul doarme?

 

-                 Nu, miezul nu doarme!

Miezul nu are cum să doarmă, că doar de aia e miez. Este chintesența a tot ce poate deveni mai bun vreodata – tone de material genetic într-un bob așa de mic încât abia îl vezi, dar îl simți pentru ca el reprezintă speranța.

M-am tot gândit săptămâna asta la miezuri. Sunt multe categorii, practic orice are un miez pentru că totul a pornit de la ceva.

Știu că pentru mulți miezul și sâmburele se pot confunda lesne, însă pentru mine, sâmburele este doar casa miezului. El are nevoie de grijă, caldură, de condiții propice dezvoltării: să pape tot și să se facă mare și frunzos/păros sau omenos, adică tot ceea ce sâmburele poate să îi ofere.

Ideea, în mintea mea a luat naștere de la o amintire cu niște prieteni și un miez. Poate cel mai îngrijit și ochios pe care mi-a fost dat să îl cunosc. Părinții își ziceau sâmburi și aveau grijă de miez așa cum eu nu cred ca voi fi în stare vreodata. Dar, nu îmi fac griji, așa cum un miez nu seamană cu altul, asa și eu cred că al meu mă va înțelege sau poate că așa cum voi ști eu la acel moment să am grijă de el, așa îi va fi și cel mai bine, nu de alta, dar va fi miezul meu.

Ca să nu intru în melancolii și reverie, să vă spun care mi se pare mie cel mai fascinant miez, și anume cel de om. Nu degeaba are nevoie de 9 luni întregi pentru a se dezvolta și apoi de ani și ani de zile de grijă nemăsurată pentru a deveni, să zicem, omenos.

 

Dar să revenim la miezul din amintirea mea de vacanță. Adevărul este că după ceva timp i-am făcut o vizită și am descoperit un alt miez, unul mai mare și cu mult mai multe nevoi decât îmi aduceam eu aminte. Ei bine, acum începuse să mănânce hrană de oameni mari, mereu în căutare de ceva nou și cu un zâmbet larg pe față. Printre altele sâmburii mi-au arătat preferatul lui: Miez de lapte.

Mirată? Nu chiar. În logica mea și poate și a lui, miez la miez trage. Partea distractivă vine atunci când începe să își mănânce brânza magică. O învârte pe toate părțile, o rostogolește pe laterală și decide că este un turn ce trabuie atacat. Cum îl atacăm? Fix pe mijloc! Ar putea semăna acum cu un rulment sau orice alta piese mecanică. E fascinant cum în universul copiilor lucrurile pot căpăta mii de forme și se pot transforma într-o clipa din una în alta.

Concluzia vizitei, Delaco și-a mai îmbogățit colecția de fani cu încă unul, acum are numărul unu fan brânză: ochiosul miez.

Și pentru a închide povestea rotund, așa cum este se cade, să răspund întrebării de la început: nu, miezul încă nu doarme și sâmburii ar face orice pentru un somn prelung, dar miezul decide în aceste privințe și dorința lui e lege.

·         Articol scris pentru SuperBlog 2013!