Concubina regelui

Pentru că este marți și pentru că ceața a pus din nou stăpânire pe tărâmurile noastre, dând impresia că locuim în vată ( poate dacă ar fi fost de zahăr ar fi fost bine, dar așa...), mă gândeam să reîncep ideea de a posta o recenzie și o fac. Așadar, mai jos puteți citi despre o carte pe care am citit-o cu mult drag.

"Mândră să fiu rromă" - Anina Ciuciu

Subiectul ar putea fi tabu, dar vreau să cred că nu este.

De ce?

Pentru că toți suntem oameni înainte de toate și trebuie să ne acceptam așa cum suntem și să încercăm să ne îmbunătățim constant. 

Cred cu tărie că există rău și bine, așa am fost învățată de cărțile de povești pe care le-am devorat pe parcursul copilăriei, dar mai cred și că nu culoarea pielii, ochilor, părului, categoria socială sau orice altceva ne face răi sau buni.

Insula

Contrar aparențelor, nu este vorba despre una dintre destințiile de concediu pe care le-am ales vara aceasta. De fapt pot să număr pe degetele de la o mână momentele când m-am aflat pe o insulă, deși ideea nu îmi displace și dorința mea secretă este să le iau la rând pe cele grecești și să le descopăr în detaliu.

Totuși, astăzi vreau să vă vorbesc despre o carte ce poarta numele ”Insula” și este scrisă de o autoare de best-seller-uri, binecunoscută în America și prea puțin la noi, pe numele ei: Elin Hilderbrand.

Trebuie să recunosc că am cumpărat cartea fără a avea vreo așteptare măreață din partea ei, mă așteptam la un siropel ușor și atât, doar eram și eu în vacanță, dar am descoperit o carte care m-a fascinat.

Cartea viitorului - Cecilia Ahern

Ce ai zice dacă viața s-ar schimba la 180 de grade așa de pe o zi pe alta? Ai avea puterea de a profita de lucrurile cele mai mici, dar cele mai importante? Sau ai putea să nu te mai gândești la ceea ce a fost si sa vezi doar drumul spre ce va fi?

Aida

Îmi recunosc lipsa de informații într-ale operei și deasemenea lipsa dorinței de a căuta informații decât după experiența propriu-zisă. Așa o simt eu mai reală și reușesc să o trăiesc deplin.

Erau vremuri în care citeam recenzii și abia apoi mergeam la teatru, parcă doar pentru a epata și totuși sunt mai fericită acum, cu toată neștiința mea pe care mi-o asum.

Pe scurt: am fost la operă. Am văzut Aida. M-am cocoțat la ultimul rând de balcoane al Operei Române și am vazut, simțit și ascultat.

Ce vor fetele?

sursa foto: Teatrul Toma Caragiu



Nu, acesta nu este un articol care să dea sfaturi minune despre cum să ajungi la inima unei femei. Nici măcar despre cum să o faci să zambeasca. Nu, este despre prietenie și carpe diem sau despre cultură și teatru sau puteți să alegeți voi despre ce este...

El se vrea doar o povestire relaxată despre o seară de sâmbătă petrecută pe scaunele din ultimul rând ale teatrului Toma Caragiu din Ploiești și vizionând cu un zâmbet în colțul gurii piesa "Ce vor fetele?".

Ea a intrat în repertoriul teatrului pe 12 decembrie 2013, fiind o adaptare la nivelul de receptare al spectatorului român realizată de regizorul Dragoş Câmpan. Textul original a luat naștere sub condeiul lui Neil Simon și poartă numele de „Un Cuplu Ciudat”. Ea a fost desemnată drept cea mai faimoasă comedie americană a secolului XX.

Omul care a văzut moartea

sursa foto

Având în vedere cele scrise aici la începutul anului, am luat taurul de coarne și am re-început să merg la teatru și tare bine este.

Astăzi, vreau să vă povestesc despre o piesă văzută undeva în luna martie la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Piesa (am aflat de pe internet ulterior) a căpătat viață sub condeiul lui Victor Eftimiu, un om care a scris nu mult, ci imens: 140 de volume, 40 de piese, 200.000 de versuri, 5.000 de articole literare şi a ţinut 1.000 de conferinţe publice. Comedia a fost jucată pe diferite scene de teatru din toată țara pe parcursul anilor și la Ploiesti a cunoscut căldura publicului, anul acesta, sub regia lui Cristi Juncu.

Mărturisesc că alegerea a fost determinată de titlul piesei, care mi s-a parut interesant și m-am aruncat cu capul înainte și nu am regretat nici o clipă alegerea făcută.