Subiectul ar putea fi tabu, dar vreau să cred că nu este.
De ce?
Pentru că toți suntem oameni înainte de toate și trebuie să ne acceptam așa cum suntem și să încercăm să ne îmbunătățim constant.
Cred cu tărie că există rău și bine, așa am fost învățată de cărțile de povești pe care le-am devorat pe parcursul copilăriei, dar mai cred și că nu culoarea pielii, ochilor, părului, categoria socială sau orice altceva ne face răi sau buni.
Vreau să afirm că nu am prejudecăți, dar am. Este adevarat că dacă te uiți la televizor chiar și doar un pic, simți nevoia, instinctiv parcă, să îți păzești cu grijă geanta atunci când treci printr-o zonă cu renume ciudat.
Poate de aceea am ales să citesc povestea asta.
Este o istorie de viață văzută prin ochii Aninei, o fată rromă de douăzeci și un pic de ani, care a reușit să ajungă din mahalaua Craiovei, în taberele de rromi din Italia și Franța și apoi încet-încet, cu ajutorul unor persoane car
e merită tot binele din lume studentă la Sorbona, masterandă mai precis.
Studiază dreptul. Își dorește să nu mai existe nedreptate și speră (sau știe) că poate face ceva în sensul ăsta.
Practic, într-o țară care s-a transformat din prietenă în cel mai mare inamic al rromilor veniți din România, Anina a intrat la Sorbona, cu bursă. Învață și muncește.
Totuși, este mai mult decât atât, este o carte despre evoluție, despre a fi mai bun, despre familie, despre obiceiuri bune sau rele și alegeri.
Mie mi-a fost drag să o citesc și îmi doresc să am puterea să trec peste ideile înrădăcinate în mine și să dau o șansă, mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!