Cireșele copilăriei

          Una dintre primele amintiri ale mele ca om, mă aduce într-o grădină plină de ierburi înalte și pomi fructiferi de pe undeva de lângă Valea Doftanei. Aceeasi amintire îmi readuce în fața ochilor, atât de viu, un om care mă lua în brațe și mă iubea ca pe lumina ochilor. Voia și el o fată, dar viața îl răsplătise cu 4 băieți care iar aveau grijă de mine ca pe cea mai de viță nobilă prințesă.

          Eram specială atunci.

De ce scriu

Este o întrebare pe care mi-am pus-o de prea multe ori eu și de și mai multe ori mi-a vibrat timpanul la auzul ei din partea altora.

Răspunsuri, sunt multe, dar primul lucru ce mi-a venit în minte a fost: ca să nu uit.

Suntem efemeri și călători în această viață și pe acest pământ și simțim nevoia de a lăsa ceva în urmă. Timpul ne este de prea multe ori dușman decât prieten și pentru a îl păcăli am decis să așternem pe hârtie (papirus, piatră,etc.) semne ce îl fac să stea pe loc măcar preț de o clipă și poate să își fure și cei ce vor veni după noi o altă secundă la fel de prețioasă pentru a ne interpreta și înțelege ideile, dacă le-ar considera prețioase.

Lacrimi de crocodil

Mergea agale pe cărarea pe care pornise acum niște ani. Totul în jur se schimba ritmic și cu viteza broaștei țestoase de Galapagos.

Uneori se uita în stânga, alteori în dreapta și peste tot nu vedea decât aceleași peisaje, aceiași oameni, aceleași energii.

Evident, era în căutarea a ceva. Știa exact ce vrea, cum arată și de ce trebuie să-l găsească, însă barierele nu conteneau a i se așterne în cale.

Lumea îi părea prea des un cilindru fără de ieșire.

Ce frumoasa esti...

...tu, agitatie interioara...

Imi place cum ma trezesti in miez de noapte si ma perpelesti pe fiecare parte doar timpul regulamentar.

Ador energia pe care mi-o dai si care, stiu, este nascuta din frica de necunoscut.

A ramas sechela din copilarie, dar imi este draga si frica.

Merele

Își sorbea cafeaua privind pe fereastră cum întunericul încă stăpânea ținutul. Urmau câteva ore bune în care acesta își va păstra încă puterea.

De ceva timp, nopțile îi erau din ce în ce mai scurte, așa că profita de timp și de liniștea din casă pentru a își pune gândurile în ordine și a face câte o surpriză celor duși acum în lumea dulce a viselor.

Oare ce va face azi până la momentul în care lumina va răzbate timidă și va ieși învingătoare în lupta cu întunericul?

Păzitul fetei la ruşi



Era un obicei care se pierduse în negura timpului o dată cu mutarea oamenilor din vetrele satelor spre înălţimile marilor oraşe pentru promisiunea unei vieți mai bune.



sursa



Promiteau orașele, dar cereau şi în schimb renunţarea la multe. Totuşi, oameni nu prea îşi dădeau seama de asta. Compromisurile veneau rând pe rând îmbrăcate în haine colorate şi oamenii le primeau în vieţile lor cu zâmbetul pe buze fără a îşi pune prea multe întrebări despre ce înseamnă şi de ce trebuie.

Bătrânii încercau să mai păstreze câte ceva din ce a fost şi erau prea des luaţi peste picior.

Oraşul cu ale lui fabrici cu turnurile ridicate spre cer înghiţea oamenii menţinându-i ocupaţi zi de zi asemeni unor furnicuţe pentru binele tuturor.

Rostogolind înțelesuri

Mă uit la el și îmi formez o parere. Este un om ca oricare altul, totuși diferențele ne creează unicitatea pe lumea asta. Un singur picioruș de cod ADN poate face diferența între o culoare sau alta, o formă sau alta. De restul se ocupă societatea.

Important este că suntem frumoși într-un sens general dat acestui cuvânt, avem fiecare frumusețea noastră și încercăm mereu să ne descifrăm gândurile.

- Dau un bănuț pentru acel ceva ce te face să îți fixezi privirea mereu pe geam, mereu în zare...