Una dintre primele amintiri ale mele ca om, mă aduce într-o grădină plină de ierburi înalte și pomi fructiferi de pe undeva de lângă Valea Doftanei. Aceeasi amintire îmi readuce în fața ochilor, atât de viu, un om care mă lua în brațe și mă iubea ca pe lumina ochilor. Voia și el o fată, dar viața îl răsplătise cu 4 băieți care iar aveau grijă de mine ca pe cea mai de viță nobilă prințesă.
Eram specială atunci.
Poate mi-am amintit asta pentru că în grădină erau cireșe în acea zi de vară si eu am învățat atunci cum poți să ai cercei roșii ca focul. Tot atunci am mai învățat și că nu era bai dacă îi mâncai, apăreau ca prin minune alții la fel de îmbujorați fix la urechi.
Eram un boț de om de numai 2-3 ani și înălțime un pic mai mare decât aceea a ierbii necosite și lumea mi se așternea la picioare.
Trecând în zbor prin cufărul cu amintiri, găsesc vremurile orezului cu lapte pus pe frunză de cireș în ulcele tradiționale de lut și accesorizate cu globurile mici și roșii. Orezul împărțit și mâncat cu atâta poftă de moșii de vară. Acum îmi e destul de greu să regăsesc aroma și gustul acela.
De aceea nu pot decât să mă bucur că a mea copilărie are dintr-un motiv necunoscut mie aromă de cireșe, sau poate doar amintirile au... important este că le am sau mă au ele pe mine.
Faptul că încă iubesc cireșele nu pare să mai fie un mister pentru nimeni... și am o bănuială că și ele au o slăbiciune pentru mine, dar pentru asta trebuie să mă duc și să le întreb... totuși, cum le știu sfioase, nu cred că voi avea permisiunea de a vă povesti despre ele, sic!
Despre copilărie și cireșe mai puteți citi și la psi în tabel.
*sursa foto: http://poorbuthonest.wordpress.com/2013/06/06/portret-cu-cirese-la-urechi/
..eşti delicios de ...adorabilă.Cuvintele tale aproape că le-am mâncat literă cu literă şi, hotărât lucru, îmi voi face cu siguranţă orez cu lapte, sigur fără cireşe.De moşii de vară îmi amintesc şi tare mi-e drag când regăsesc amintirea asta şi la alţii. Te îmbrăţişez cu drag.
RăspundețiȘtergereMultumesc Adriana. Amintirea aceea cu orez cu lapte ma inconjoara atat de des vara incat imi doresc sa o scot de la naftalina si sa ii dau viata si mereu uit, off!
ȘtergereSa pastram in suflete vii amintirile, candele ce ard in negura uitarilor, nu poate fi decat minunat, purtand cu ele arome de cirese, orez cu lapte, parfum de tei si multe alte "esente" desuete, indepartate... si totusi atat de actuale.
RăspundețiȘtergereesentele indepartate poarta amintiri si asta le face unice si da, actuale. Merci de vizita!
ȘtergereFoarte bine scris, sincer și cu bucurie o spun. Vorba lui Psi: mulțumesc pentru așa o lectură sensibilă ce mi-ai oferit!
RăspundețiȘtergereNu pot decat sa ma bucur ca am putut sa ajung la suflete, asta e scopul pana la urma...merci de vizita
Ștergereoare este vreun suflet de fetiţă care să fi uitat acum, în anii maturităţii de cei mai frumoşi cercei din lume? :)
RăspundețiȘtergereimaginile sunt deosebite, dar cuvintele tale sunt cu mai mult decât ele...
Ar fi bine ca si fetitele de acum sa invete frumusetea unor cercei rosii ca focul...si poate o fac...
ȘtergereSunt din ce în ce mai puțini cireși. Cele din piață sunt scumpe și fade. Vezi din ce în ce mai rar cercei rupți direct din copac.Acum sunt seturi sclipicioase, sau de aur , puși de nănuța din prima zi când fetița aterizează pe pământ.Oare , am îmbătrânit eu, sau nici vremurile, nici cireșii nu mai sunt cum au fost, ci sunt așa cum sunt.
RăspundețiȘtergereProbabil mereu au fost asa cum sunt. Naturalul si unicul exista inca, doar ca este din ce in ce mai greu de gasit, poate din ce in ce mai rar. Oarecum important este cum ne vom creste noi copiii: cu cirese la urechi si orez cu lapte sau sclipiciosi...eu asa zic!
Ștergere