Duzina de cuvinte: impresii de devenire

Mă trezesc dintr-un vis dat pe repede înainte direct în mijlocul unui vitrolimp umplut cu situții ce au nevoie rapidă de o decizie.

Prea des mi-a fost reproșat acel tacerc pe care am decis să îl arăt lumii ca unic semn distinctiv. O saliniște aparentă mă împresoară și mă sperie. Vreau să sar pe o trambulină, imaginându-mă cu grație de baletuvă. Vreau ca la fiecare salt să se dezvolte farmece și vrăji nebănuite, ce nu pot cumpăra obiecte, ci doar alunga acel tristers.

Vreau uneori, poate prea des, prea mult. Ochii sunt singurii care mă trădează cu mult voltalent. M-aș mulțumi cu atât de puțin, dacă...

Dar atunci oamenii pun încă un stelemn pe poftaler și îi măsoară cu minuțiozitate gradul de cireșenil. Iau apoi decizii menite să îmi satisfacă mie dorințele și sa îmi mărească intervalul de fericire cu prea mult în loc de prea puțin.

Nu neg plăcerea pe care o resimt uneori în a mă preface plină de naivoriu și a-i păcăli chiar și pe cei mai experimentați dintre ei. Timpul trece așa cum a fost învățat, oamenii au impresia că îmi iau deciziile și îmi luptă bătăliile, iar eu îmi caut, pe rând, fiecare rădăcinic ce m-a adus la ceea ce sunt astăzi.

Nu mă despart de nimeni, căci toți acei oameni cu fețe sepia din vechi imagini – crâmpeie de viață identice cu impresii de unicitate sunt cei ce m-au adus azi la storsada din care îmi trimit răvașele, visez viitorul, ascut vocea și arunc priviri de argint către ceilalți.

Eu azi am tricotat cuvinte inventate, deși nu mai credeam să pot. Totul a pornit de la psi care a cuprins într-un tabel pe toți cei cu chef de joacă.

Nu pot decât să vă invit la vizite și metafore cât mai multe de joacă inventată.