Urmau alte minciuni pe canapea, o zi care începea la fel ca toate celelalte. Cabinetul de psihologie al dr. S. Geromberg era unul dintre cele mai renumite din oraş. Aici lumea putea să vină şi să vorbească timp de o ora întreagă plătind un preţ exorbitant de mare.
Toţi aveau aşa o părere bună despre ea încât începuse şi ea să creadă că este foarte bună. Bine, acum, credea aşa cu jumătate de inima, dar îşi începea zilele cu nerăbdarea de a asculta ce alte minciuni mai născocesc oamenii în timp ce se întind pe canapeaua otomană din cabinetul ei.
Uneori se distra punând pariuri despre idea sau tipicul poveştii, imediat ce omul îi trecea pragul pentru prima oară, înainte de a începe să povestească.
Ziua de azi urmă să îi rezerve surprize într-adevăr și să o scoată din rolul pe care şi-l asumase, adoptând cu inima deschisă un altul.
Domnul care avea programare la ora 1100 se numea G. Secretara nu îşi notase prea multe în dreptul lui, doar cuvântul blocaj. Sună promiţător.
Se aşeză pe scaunul îmbrăcat în piele de căprioară al biroului ei de mahon şi aştepta cu un dosar nou în faţă, dosar pe care notă folosind cea mai frumoasă caligrafie de care erau capabile mâinile ei, numele pacientului.
La un sunet de clopoţel, domnul G. intră în cabinet.
- Bună ziua. Va rog să va aşezaţi şi să va simţiţi confortabil. Luaţi loc pe canapea.
Domnul G. era un pic altfel decât și-l imaginase ea. Avea în jur de 30 de ani, statură medie, era îmbrăcat aşa cum se îmbracă toţi tinerii în ziua de azi crezând că este unic şi nonconformist. Părea genul de om care conduce o maşină de fiţe şi căruia viaţă i-a dăruit tot ce şi-ar fi putut dori.
- Bună ziua. Sincer nu prea ştiu cum să încep. Nu am mai făcut niciodată asta.
- Puteţi să începeţi prin a îmi spune ce va aduce aici. Secretara mea a notat ceva despre un blocaj.
- Păi, aşa cred eu, am tot citit despre asta şi cred că dumneavoastră mă puteţi ajută.
Aşa și-a început domnul G. povestea momentului care i-a schimbat cursul vieţii.
Avea în jur de 16-17 ani şi era într-o excursie la munte, ceva obişnuit în timpul liceului.
Abia aşteptase plecarea asta, Diana urmă şi ea să vină acolo. Era şansă lui de a o impresiona şi poate urmă să iasă ceva din asta.
Erau acele vremuri în care ”să iasă ceva din asta” însemna să o ţină de mâna și să o scoată la o prăjitură şi el asta abia aştepta.
Din păcate şi vârstă era aceea propice pentru coşurile care îi tot apăreau unul după altul că ciupercile după ploaie umplându-I faţă şi tumefiindu-I trăsăturile.
Încercase toate opţiunile posibile și imposibile: creme, soluţii, leacuri băbeşti, ba o dată a încercat şi un tratament cu un unguent de uz veterinar, asta aşa în lipsa de alte opţiuni.
Un singur lucru putea să facă pentru a le minimiza efectul visual, refuza să se bărbierească. Uneori îl mai prindeau la cotitură şi o făcea, dar pentru ieşirea asta s-a pregătit special lăsându-şi o barbă gândită să arate așa, neglijent-aranajat.
Înainte să coboare la micul dejun, s-a uitat în oglindă şi a zâmbit mulţumit de camuflajul său.
La masă, diriginta, câţiva dintre colegii lui şi bineînţeles Diana. Inima a început să îi bată mai tare, aşa că un ceas cu cuc dereglat.
De diriginta care era recunoscută pentru stricteţea ei îi era cel mai teamă, și cum de ceea ce îți este cel mai frică nu scapi...
- Bună dimineaţă, îi salută el pe toţi cei aflaţi la masă şi se pregătește să o salute în mod special pe ea.
Dirigintă îl măsoară de jos în sus şi viceversa şi aruncă bombă.
- Mai nou nu mai respectăm restul oamenilor bărbierindu-ne. Urât! Bună dimineaţă şi ţie dacă tu aşa crezi că este.
Se simţea că în tranşee sau în lupta liberă pe un teren minat.
… cuvintele îl părăsiseră, o acritură mai mare că “doamna” această nu întâlnise nicicând în cei 16 ani de viaţă. Uff…
- Ştiu eu de ce nu s-a bărbierit, se aude vocea ce avea să îl ducă direct în purgatoriu.
Era vorba despre Cristinel, un coleg mai sărăcuţ cu duhul aşa. Niciodată nu ştiai la ce te puteai aştepta atunci când deschidea el gura. Logică lui îi depăşea pe toţi şi prostiile curgeau cu debitul cascadei Niagara.
- De ce mă rog?
- Păi are cosi, din aceia mari, roşii, inflamaţi şi zemoşi de puroi, dacă se rade rămâne cu o grămadă de semne din acelea roşii şi inexplicabile, aşa că cum arată terenul pe luna.
- Prea multe detalii, mulțumim, încearcă acritură de dirigintă să dreagă busuiocul.
El nu îşi dorea decât ca pământul să i se deschidă sub picioare și să îl înghită în fix secundă aceea.
- Nu, ştiu cum e, şi eu păţeam la fel, de aceea şi-a lăsat şi barbă, le mai ascunde. Bine, eu am găsit un remediu şi de aceea pielea mea este acum netedă că fundul unui bebeluş, aşa zice mama mea şi minunea s-a întâmplă în mai puţin de o lună.
Toată lumea făcea fețe-fețe, el nu mai avea curaj să se uite în ochii nimănui, nu atât mai puţin în aceia ai Dianei. Magia se desfăcuse şi urmă să îşi petreacă tot restul excursiei şi liceului în dizgraţie.
Revenind la canapeaua mea otomană îl întreabă.
- Şi asta ce fel de blocaj a creat?
- Păi de atunci n-am mai putut să îmi găsesc cuvintele niciodată când ies cu o faţă. Niciodată-niciodată.
- Dar acum nu mai ai coşuri, nu-i aşa?
- Da, nu mai am.
- Şi nici colegul Cristinel sau dirigintă cea acră nu mai sunt prin preajma, nu-i aşa?
- Da, nu sunt, dar simt…
- Eu zic aşa, respiră de 3 ori adânc înaintea fiecărei întâlniri şi concentrează-te pe ceea ce eşti tu cu adevărat. Totuşi ţi-ai dublat vârstă de atunci, nu?
- Cred că da. Dar nu ştiu dacă pot să o fac. Ştiţi, peste o săptămâna mă întâlnesc cu o faţă. O cheamă tot Diana. Ne cunoaştem de pe internet, vorbim de jumătate de an seară de seară, dar habar n-am cum arată şi nici ea nu ştie cum arăt. Este importantă pentru mine fata asta şi mi-e frică să nu stric ceva. Dacă mă blochez din nou?
- Păi, îţi imaginezi că vorbeşti pe internet cu ea, sau la telefon. Ar trebui să meargă. În plus îţi sugerez să încerci un exerciţiu, în fiecare dimineaţă uită-te în oglindă şi spune-ţi cât de bun şi frumos eşti şi numeşte 3 calităţi. O să îţi crească încrederea în ţine, măcar încearcă.
- Totuşi, am o curiozitate, care era tratamentul minune de care vorbise Cristinel?
- Păi apăruse atunci noua gamă Gerovital împotriva acneei. Era nou lansată, nu avea atâtea produse că acum, dar avea eficiență. Am încercat-o şi eu şi da, fizic s-a rezolvat problema după 4 săptămâni, dar psihic am rămas cu sechele până în ziua de azi. Îmi doresc să fi aflat despre ea mai devreme, înainte de acea excursie care a creeat blocajul, de aceea mi-am ales carieră pe care o am acum.
- Şi anume? - Păi, sunt director de creaţie şi publicitate pentru gama Gerovital Plant Stop Acnee. Practic îmi petrec zilele încercând să o fac cât mai cunoscută în randul adolescenţilor ce ar putea trece prin situaţia mea și astfel a-i scăpa de traume.
- …mmm, şi chiar spui că fac minuni cremele astea?
- Jur, în mai puţin de o luna orice adolescent cu faţa ca după un bombardament se transformă în Făt- Frumos.
- Ştii, eu încă nu am scăpat de coşuri. Bănuiesc că este un dezechilibru hormonal sau ceva de genul asta, dar coşurile încă mă bântuie şi petrec mai bine de jumătate de ora în fiecare dimineaţă folosind un fond de ten special pentru o acoperire maximă şi păcălire a oamenilor ce îmi trec pragul.
- Pe mine m-aţi păcălit, n-aş fi zis. Dar, nu vreţi să încercaţi să scăpaţi cu adevărat de ele? Eu cred că o încercare nu are cu ce să strice.
- Păi, aş încerca.
- Bun, atunci va trimit mâine direct la cabinet o gama completă şi după ce o încercaţi vorbim. Poate vă convoc şi la un testimonial.
- Super, abia aştept.
Și astfel s-a întors lumea cu susul în jos și s-a transformat doctorul in pacient. Totuși nici unul dintre personajele acestei istorisiri nu pare deranjat de cele întâmplate.
Din păcate nu Diana a fost aleasa, ci o altă domnișoară frumoasă ca Ileana-Cosânzeana, alături de care așteaptă în prezent un copil pe care va ști cu siguranță să îl sfătuiască de bine când va fi vremea - cel puțin în privința coșurilor.
*Articol scris pentru proba a 15-a a competiției SuperBlog 2013!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!