Cum să lași timp de 10 ani permisul la dospit la Poliție?

Era o după-amiază numai bună să ne strângem mai mulţi la o bere racoritore la una din terasele cu umbreluţe colorate ce obișnuiesc să împânzească oraşul în zilele în care căldură te scoate afară din casă.

Aşa că, în şir mai mult sau mai puţin indian, invitaţi de câteva țârâituri ale telefoanelor mobile ne-am strâns toată gaşcă de motociclişti şi pasageri.

Masa era plină, berea şi poveştile curgeau, ce am mai fi putut cere de la viață?

La un moment dat a venit și J.

Uimire totală întrucât de ceva timp nu mai ieşea aşa de des cu noi.

Totuşi în după-amiază aceea a venit şi el.

Ca la comandă au început felicitările pentru permisul de A pe care îl re-deţinea de puţin timp. Îi fusese luat acum mai bine de 10 ani din diverse motive prea puţin importante la momentul de faţă şi acum văzându-l din nou “călare” toţi am început cu miştouri în legătură cu cinstea de care era dator şi altele asemenea.

Stupoare însă, J şi-a umezit gâtul cu 2-3 guri şi a început să ne povestească cum decurseseră ostilitățile.



După ce a rămas fără permis, J a tot încerca să dea examenul, dar soarta părea că îi este în permanență defavorabilă, o dată nu erau bani, altă dată nu se simţea suficient de bine pregătit. Timpul trecea şi J a decis că nu mai are sens, roţile ce îi vor acompania de acum în colo călătoriile vor fi cele de bicicletă. Clubul de motociclişti din care făcea parte a decis că dacă nu îşi reia permisul nu prea mai are ce caută printre ei, altfel decât ca amic de bere şi viaţă a mers înainte.

Anii i-au scos în cale o fată după care i s-au aprins călcâiele şi pedalele bicicletei şi alături de care a continuat călătoria vieţii condimentată cu mici alte ieșiri pe două roţi ne-motorizate.

Într-una din acestea, erau cei doi pe un drum naţional mult prea bine cunoscut şi au decis să îl traverseze pentru a vizită ceva într-un sat de pe marginea lui.

Când colo, hop-țop, poliţia apare de după colţ.

Bineînţeles că îi opreşte şi încearcă să îi legitimeze, dar ale noastre suflete libere nu considerau că este necesar să aibă buletinele la ei.

Norocul acestei poveşti constă în faptul că Poliţia Română a fost recent înzestrată cu tablete.

Astfel intră poliţistul nostru şi îi verifică în timp real, treaba nu a durat mai mult de câteva minute.

- Aşa, deci dumneavoastră trebuia să ştiţi că nu aveţi voie cu biciclete pe DN, cu atât mai puţin să îl şi traversaţi.

- Şi de ce mă rog, trebuia să ştiu?

- Păi aveţi permis de A de vreo 12 ani, mie mi se pare un motiv suficient să ştiţi, nu?

- Greşiţi, aveam permis de A, dar acum 10 ani mi-a fost luat şi apoi a venit o hârtie oficială acasă în care scria ceva de suspendare şi din păcate nu am mai reuşit de atunci să dau examenul, aşa că mă plimb doar cu bicicletă. Ştiţi, ne-am învățat să gândim verde noi doi! îşi încheie el pledoaria cu un zâmbet în colţul mustăţii privind spre aleasă lui care începuse un pic să se teamă de ce li s-ar putea întâmpla.

- Nu greşesc deloc, scrie aici. Nu sunteţi dumneavoastră J?

- Ba da.

- Păi, acum 10 ani a fost suspendat permisul pentru 3 luni. După aceea nu trebuia decât să va duceţi și să îl ridicaţi. Este adevărat că nu aţi făcut-o din motive care pe mine mă depăşesc, dar aveţi permis. Acum este la fel de adevărat că a expirat, dar nu trebuie decât să vă faceți analizele şi să aduceți o poză şi gata aveți permis nou-nouț.

- Eu cred că va bateţi joc de mine.

Şocul a fost prea mare pentru a îl crede pe săracul ofiţer. Lucrurile au degenerat un pic şi s-au soldat cu o mică amendă pentru lipsa de respect acordat organului de poliţie, dar şi cu un nume mâzgălit pe un colţ de hârtie. Era hotărât să meargă în audienţă la commandant și să îl reclame pe mişelul ce îşi bate joc de el şi îi mai dă şi amendă pe deasupra.

Cum ar fi putut să fie adevărat ce zicea el? Doar a primit acasă o hârtie pe care scria negru pe alb cuvinte mari cum ar fi suspendat şi definitiv şi altele. Adevărat este că nu le-a înţeles prea bine sensul, dar era convins că are dreptate şi viaţă lui va continuă pe două roţi…de bicicletă.

Ajuns acasă îşi roagă aleasa să îl ajute cu o cerere de audienţă la comandantul poliţiei, unde se duce cu amenda şi hârtia oficială veche de 10 ani în dinţi.

Surpriza ( pentru el ) a fost că i s-au confirmat spusele ofiţerului. Nu avusese niciodată permisul anulat, doar suspendat timp de 3 luni acum 10 ani. Permisul expirase, dar se rezolva totul cu o mică înţepătura şi un set de poze şi urma să călărească din nou motocicleta pe care nu o dăduse încă.
Îi venea să plângă, nici el nu ştia de ce, de fericire, de ironia situaţiei, dar s-a abţinut că un băiat mare.

Comandantul i-a spus cum că nu au avut niciodată un astfel de caz. E adevărat că a rămas perplex la început. Nu putea înţelege cum cineva poate să piardă 10 ani de viaţă pentru câteva cuvinte neînţelese. L-a sfătuit de bine şi chiar l-a rugat ca altă dată când mai primeşte o hârtie oficială pe care să nu o înţelege să mai ceară şi o a două opinie şi în caz că nu are cui l-a invitat chiar la el să îi explice ce şi cum. Nu de altă, dar i se părea păcat să se mai întâmple încă o dată un astfel de caz.

După circa o săptămâna în care şi-a rezolvat treburile administrative cu analize, poze şi formulare, în portofelul lui trona permisul crezut pierdut, dar regăsit şi el călărea din nouă motorul în lung şi-n lat.

Povestea a atras o mare de zâmbete şi râsete la acea masă plină de bere din după-masă caniculară de vara.

Poate ar fi fost alţii care ar fi povestit-o mai bine că mine, dar eu sper să vă fi furat măcar un zâmbet cu povestioara asta adevarată pe care am imortalizat-o aici cu ocazia etapei a 14-a din cadrul competiţiei Super Blog 2013, etapă sponsorizată de Reija!