vineri, 1 noiembrie 2013

Hibridul ca un tango

Pentru mine, primul contact cu idea de a fi prietenos cu mediul şi natură a venit în fragedă pruncie că să zic aşa, mai precis în clasele mici. Atunci eram încurajaţi să aducem maculatură şi fier vechi pentru reciclare la şcoală. Evident habar nu aveam de ce sau ce urma să se facă din acele materiale, dar competiţia şi faptul că totul era ambalat frumos intr-un un joc m-a atras, și nu doar pe mine.

Pe măsură ce anii au trecut am fost tentată să citesc mai multe și să mă interesez/implic în diverse activităţi ce au legătură cu protecţia naturii. Dar, am mai realizat și că datorită ritumului în care ni se desfăşoară vieţile este din ce în ce mai greu să ne facem timp pentru a ne implica în diverse activităţi de genul; reciclare plastic, hârtie şamd.

Dacă există o infrastructură care să ne asigure şi confortul, o facem, dacă nu suntem tentați mai degrabă să renunțăm. Partea bună este că uneori există sau în fine, lucruri se întâmplă şi în direcţia asta şi nu poate decât să mă bucure.

Tot din categoria asta, urmăream acum câţiva ani impresionată câteva emisiuni despre utilizarea energiilor alternative pentru realizarea energiei electrice şi termice necesare pentru o gospodărie sau chiar și un oraș. Părea atunci un vis frumos şi mult prea îndepărtat. Încă este un vis, dar îl pot simţi un pic mai realizabil, așa la nivel personal.

Ca să completăm stilul de viaţă, ce mai rămâne? Transportul.



Suntem sfătuiţi să folosim cât mai mult mijloacele de transport în comun pentru economie de combustibil, ba chiar se pare că viitorul este al unui mix între acesta, trenuri şi maşini închiriate pentru week-end-uri sau concedii.

Din păcate sau din fericire, nu vorbesc despre un viitor atât de apropiat. Momentan, cred eu este important să facem tot ce putem pentru a ne păstra sau corela necesităţile stilului de viaţă sau confortului dorit cu acţiuni mai mici sau mai mari în direcţia de economisire a resurselor planetei şi protejării mediului.

Despre maşină electrică sau hibrid am aflat acum câţiva ani, dar era tot aşa un vis îndepărtat. Cred că era un articol în care eram anunţaţi cum că Tom Cruise conduce un Prius. Evident, reacţia mea şi probabil a majorităţii a fost:

“Foarte frumos, dacă îşi permite…”

Între timp, lucrurile s-au mişcat, aşa cum au ele obiceiul să o facă şi idea unei maşini hibrid este tot mai aproape de mine.

Oferta auto a Toyota cuprinde în anul de graţie 2013 o întraga gama de astfel de maşini şi oferă posibilitatea unui test-drive oricărui doritor.

Din poveştile altora vă pot spune că după un astfel de test îţi doreşti să faci tot ce poţi pentru a o avea.

Dana, prietena mea a venit la mine extaziată într-o seară după o astfel de experienţă. Îşi tot făcea calcule şi planuri. Totul pornise de la idea achiziţionării unei maşini şi se terminase cu o mare poveste de dragoste între ea şi un Auris Hibrid.

- Parcă zbori, nu alta, pluteşti pur şi simplu. Nu auzi motorul, este complet automată şi pentru o maşină japoneză are o tonă de spaţiu.

- Cum funcţionează sistemul ăsta hybrid?, o întreb eu curioasă.

- Păi, este ca într-o poveste de dragoste: se iau 2 parteneri: motorul electric, cel care ajută planeta printr-o poluare redusă şi motorul termic, cel care îţi dă caii putere pe care îi mâni parcă doar cu puterea gândului, şi tot că într-o poveste de dragoste sau un frumos tango, atunci când unul dintre parteneri intră în forţă, celălalt se retrage şi invers.

- Frumos vorbești tu acolo, eu mă gândeam că e că la şamponul 2 în 1.

- Glumeşti sau nu şti ce vorbeşti, este o senzaţie ce nu poate fi descrisă. Când m-am dat jos din ea eram încă în norişorul meu şi pluteam, cred că efectul nu s-a pierdut nici acum. În plus totul merge ca uns, are sisteme de securitate testate şi para-testate și calitatea tipic japoneză. Tot ce îmi doresc este să îl conving pe Mihai să fie alături de mine în povestea asta și să putem pluti amândoi într-un Auris Hibrid, musai roşu!

- Eşti haioasă. Eu zic să îţi imaginezi cum ar fi și să îl inviți la cină diseară, un pic de vin rozé şi lucrurile sunt pe jumătate rezolvate.

Odată, Dana plecată am făcut ceea ce ştiam eu mai bine, am început să folosesc internetul și să caut mai multe informaţii. Am intrat pe site-ul special creat de cei de la Toyota pentru gama sa de autovehicule hibrid şi am început să citesc şi într-un final m-am programat pentru un test-drive.

Se va întâmpla săptămâna viitoare.

Nu trebuie să încetăm niciodată să visăm, nu-i aşa?

În plus, senzaţia de plutire pe norişori roz este ceva unic şi merită experimentată şi mai vreau să mă conving şi de faptul că nu e că şamponul 2 în 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!