Legenda pandativului de smarald

Este dis de dimineaţă. Toate cele ce le vor face celor dragi mie ziua mai frumoasă şi mai uşoară sunt pregătite şi eu nu mai am decât să arunc un ochi în oglindă şi să îmi fac curaj pentru nouă zi ce este pe cale să înceapă.

Oglindă îmi este prietenă veche. Îmi spune mereu că pot mută munţii din loc dacă îmi propun.

Azi, că în fiecare zi îi zâmbesc şi îmi potrivesc mai bine pandativul de smarald pe care îl am asupra mea mereu – unii rad, dar eu ştiu că îmi este amuletă.

Deodată, paşi somnoroşi se aud pe hol. Paula îşi face simţită prezenţa cu toată aromă ei de lapte pe care doar un copil mic o poate avea. Jur că iese învingătoare în lupta cu orice parfum, oricât de fin sau scump ar fi să fie el.

- Ia-mă în braţe şi nu pleca!

O iau în braţe şi mă pregătesc să îi spun cum păpuşile şi rochiţele de prinţese au nevoie de bani pentru a îi ajunge în posesie şi mami trebuie să plece pentru a face rost de ei.

Totuşi în dimineaţă asta, copila se pisiceste mai mult că de obicei.

- Rămâi cu mine, nu plecaaaa!

O sărut lung pe frunte şi o idee jucăuşă începe să prindă contur în mintea mea.

- Şi, dacă mă dau peste cap de 3 ori că Greuceanu şi rămân cu ţine, ce ai vrea să facem?

Îi privesc faţă toată un zâmbet cu gropiţe în obraji.

-Îmi mai spui o dată povestea şi apoi o să aflăm noi ce trebuie să facem.

- Care poveste?

- Povestea smaraldului, spuse copila în timp ce îmi prindea strâns bijuteria mea de suflet în mânuţa ei cât o nuca.

- Fie. Dau 3 telefoane şi am aranjat ziua – voi stă acasă să spun poveşti. Nimeni nu este de neînlocuit şi sunt unele momente în care trebuie să mai alegi şi cu sufletul.

Ne băgăm sub plapumă cu 2 ceşti de ceai aromat şi povestim.

Povestea smaraldului mi s-a spus şi mie când eram cam de aceeaşi vârstă că şi minunea asta mică. Pe atunci credeam că este un secret şi ascunde mult mister. Acum, secret, ne-secret … eu cred în ea şi mai cred şi în puterile pe care piatră asta le are asupra mea.

Se făcea că era în vremea unui mare şeic, şeicul El Luxur. Legendă spune cum că el şi-a petrecut vremea în mari lupte de cucerire şi strategia şi-o construia în funcţie de câţi meşteşugari se găseau în provinciile pe care urmă să şi le supună.

Vedeţi voi, şeicul nostru era mare iubitor de frumos şi de lux. Avea un loc secret unde îşi păstra cele mai frumoase exponate. Acel loc era atât de ascuns de ochii lumii încât ştiau despre el doar câţiva oameni şi aceştia juraseră pe lumina ochilor să nu dezvăluie secretul.

În zilele de odihnă, El Luxur făcea câte o vizită în peştera ascunsă şi atingea cu privirea toate colierele, inelele şi obiectele de podoabă bătute în pietre preţioase.

Se pregătea de cu seară pentru ziua de răsfăţ că pentru un pelerinaj. Îşi punea cele mai bune haine şi pleca cu inima deschisă şi curate spre minunăţiile ce îi vor alintă ochii.

După ce dezlega toate cele 309 coduri secrete intră.

Peştera era doar pe dinafară, înăuntru era o adevărată catedrala a luxului şi bunului gust. Pereţii învesmântaţi de covoare ţesute cu fir de aur, podeaua din marmură, din loc în loc coloane cu picturi desăvârşite şi culoarul ce ducea până adânc în inima muntelui îl însoţea de-o parte şi de altă cu tablouri pictate de cei mai valoroşi artişti ai vremii. Abia după ce treceai de acest culoar, însă ajungeai în camera secretă, locul cu adevărat valoros. Aici te aşteptau cufere întregi de bijuterii cu cristale, fantezie sau unicat.

Din timp în timp, şeicul nostru alegea câte un pandativ sau o pereche de cercei pentru vreuna din cadânele ce îi însoţeau nopţile de insomnie.

Şi viaţă îşi ducea monotonul ei ritm zi după zi, dar aşa cum orice lucru frumos nu poate ţine o veşnicie, nici liniştea lui El Luxur nu a dăinuit în timp.

Într-un anumit an, din poporul desculţ şi flamand s-a născut un băiat. Părinţii i-au zis Gift şi l-au crescut că pe cel mai de preţ giuvaer pe care le era dat să îl aibă. Când s-a făcut mai măricel Gift a început să viseze nopţile la o peştera plină de comori despre care nici măcar nu auzise vreodată. Visele au continuat ani de-a rândul până într-o zi când i-a fost dat să plece în căutarea destinului.

Povestea lui Gift nu se deosebeşte cu mult de cea a lui Ali Baba. Unii zic chiar că ar fi vorba despre unul şi acelaşi personaj, dar adevărul nu va putea fi ştiut niciodată întrucât fiind vorba de o legendă, el s-a pierdut în negura timpului odată cu trecerea oamenilor.

Destinul lui Gift a fost să descopere peştera şi să o ia de soţie pe cea mai frumoasă dintre frumoasele locului. Împlinirea lui nu a fost facilă. A dus lupte multe şi intrigi ţesute că o pânză de păianjen, dar l-a împlinit într-un final.

Minunea însă a fost că tatăl Frumoasei Frumoaselor să fie cel mai priceput dintre artizani şi astfel au reuşit ei să pună bazele unui mic atelier de unde vedeau lumina soarelui mii de minunăţii, care mai de care mai luminoase şi mai preţioase, bătute în nestemate neînchipuite încă pentru lumea de rând.

Practic, Gift a adus luxul destinat în acele timpuri doar emirilor şi şeicilor aproape de oamenii de rând, astfel că acum oricine putea să îşi arate preţuirea pentru aceea care a jurat să îi fie alături printr-o bijuterie cum altă nu s-a văzut.

- Şi smaraldul?

- Răbdare, ajungem şi acolo. Gift a fost stră-stră-stră-stră bunicul meu şi smaraldul a fost bijuteria cu care a cerut-o de soţie pe stră-stră-stră-stră-stră bunica ta.

- De aceea aveţi tu şi tati magazinul acela despre care lumea spune că face minuni şi pune zâmbete pe fetele oamenilor îngânduraţi?

- Exact, meşteşugul modelării metalelor preţioase şi a pietrelor scumpe în giuvaere s-a transmis din tată în fiu sau fiica şi a ajuns până la mine si eu i-am dat numele de LuxuryGifts.ro pentru a ne aduce aminte de Gift și de El Luxur, cei de la care a pornit legenda.

- Şi la mine va ajunge meșteșugul și magazinul?

- Şi la ţine dacă vei vrea, până atunci uite o scoică bătută în diamante căreia să îi spui cele mai ascunse secrete ale tale având convingerea că ţi le va păstra.

- Şi îmi va păstra şi cerceii primiţi la botez?

- Va păstra orice secret sau valoare vei avea tu în viaţă asta.

Îmi mângâi minunea pe creştetul capului şi simt cum dulcele somn al dimineţii ne topeşte pe amândouă urmând să ne poarte poate pe tarumuri minunate populate de prinţi şi prinţese şi de ce nu şeici şi cadâne.

*Articol scris pentru proba cu numarul 12 din cadrul competitiei SuperBlog 2013.