Micile detalii care te fac să afirmi: ”Îmi iubesc orașul!”

Îmi iubesc orașul adoptiv, dar asta nu aș putea spune de la început. Acum mai bine de 15 ani, mutată de la țară la oraș, nu puteam să văd nimic în spatele gri-ului etern, a blocurilor înalte și impersonale și a privirii mereu spre un punct fix fictiv a oamenilor alături de care împărțeam aerul respirabil din mijloacele de transport în comun. Nu aș putea spune că îl urmam, dar nici prea multă pasiune nu a fost între noi din momentul zero.

Încet-încet, am început să înțeleg cum funcționează un oraș, am vizitat capitale europene și m-am îndrăgostit de Viena, mereu verde, mereu elegantă și mereu surprinzătoare.

Totuși, la întoarcerea în țară, era suficientă o plimbare cu tramvaiul pentru a redescoperi un oraș frumos, dar prea puțin cosmetizat.

Dacă ar fi să dau o sugestie primarului Ploieștiului ar fi aceea de a învăța, în primul rând el, să iubească orașul pentru ceea ce este și apoi să încerce să scoată maximul din ceea ce există.

Eu în primul rând m-aș gândi la copii. Ei sunt aruncați într-o lume pe care trebuie învățați să o iubească și atunci aș încerca să le colorez parcurile și să le umplu cu echipamente tematice și echipamente de joaca prin care imaginația copiilor ar prinde aripi și joaca ar deveni așa cum trebuie să fie, de neuitat.

Am găsit exemple în diferite orașe al țării: vaporul din Pitești, avionul din Brașov și cetatea din Făgăraș. Eu zic că trebuie doar un pic de voință și imaginație pentru ca și Ploieștiul să aibă o emblemă populată de copii și pentru ei.

Dar, orașul este deopotrivă al tuturor, și al bătrânilor ce merită un loc de întâlnit și depănat amintiri, al tinerilor care poate ar dori o pistă de role sau panou de escalada, ori al îndrăgostiților ce caută cu ardoare un loc mai retras, o bancă cochetă pentru a își etala vrăjile.

Orașul merită, dar noi suntem în stare să oferim? Cei de la Decor Urban ne ajută cu idei și exemplele altor citadele înfrumusețate și scoase din anonimat de talentul specialiștilor lor care pare să nu aibă limite; tot ce mai rămâne este ca și noi să vrem.