Îmi aduc aminte de un filmuleț despre
invențiile și inventatorii României. Se numește ”Cum ar fi lumea dacă România
nu ar fi existat?” și cred că mai poate fi vizionat pe youtube.
Practic, ne face să ne gândim la invențiile cercetătorilor români de care puțini ne mai aducem aminte, fără de care lumea ar fi avut cu totul și cu totul altă față. Spre exemplu stiloul cu pompiță inventat de vâlceanul Petrache Poenaru sau vaccinul antiholeric descoperit de Ion Cantacuzino sunt doar câteva exemple de invenții remarcabile ale unor savanți români.
Totuși, astăzi, prea puțini ne aducem aminte de ei
sau chiar nu avem habar despre evenimentele acestea. Tocmai de aceea apreciez
inițiativa celor de la 3M de a premia invențiile românești în cadrul unei
ceremonii, în fiecare an.
Spre exemplu, în 2013 au participat 18 invenții și
au fost premiate 3 dintre ele:
1
Roboscan 2M Aeria, invenție a firmei românești
MBTelecom – dublă câștigătoare
a marelui premiu de la Salonul de Inventii de la Geneva.
Practic, vorbim despre o tehnologie unică în prezent în lume care poate radiografia în câteva minute fuzelajul și aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiecte de contrabandă sau amenințare aflate la bord sau ascunse în cavitățile tehnice ale avionului.
2
Separator
Magnetic cu tambur rotativ – Echipa Purtech
Invenția se referă la un separator magnetic cu
tambur rotativ pentru separarea magnetică a fracției feromagnetice utile din
sterilul rezultat la extragerea minereului de fier. Separatorul magnetic
conform invenției se poate utiliza ca instalație de sine stătătoare, pentru
separarea fracției feromagnetice utile din haldele de steril de minereu de fier
sau, în configurații complexe de tip ”cascadă“, ca parte dintr-un lanț tehnologic
pentru concentrarea minereurilor sărace în fier.
Problema tehnică pe care o rezolvă invenția este
creșterea semnificativă a eficienței câmpului magnetic, pentru un ansamblu de
magneți de un gabarit dat, prin utilizarea de magneți permanenți, de mari energii,
pe bază de aliaj Nd-Fe-B, astfel dispuși, încât să genereze în zona activă a
separatorului magnetic o configurație de câmp magnetic de intensitate și
eficiență maxim posibilă.
3
Metoda și sistemul de securizare a utilizării
cartelelor cu bandă magnetică – Mircea Tudor;
Invenţia se referă la o metodă şi la un sistem de
securizare a utilizării cartelelor cu bandă magnetică, pentru prevenirea
furtului de informaţii stocate pe bandă.
Anul acesta, participă nu mai puțin de 19 invenții și pe pagina de facebook
Premiile Inovației suntem invitați să votam inovația care ni se pare nouă cea mai bună.
Eu am votat ”Distilatorul Solar cu
Recuperator de Căldură” inventat de Remi Rădulescu. El realizează
vaporizarea apei cu ajutorul energiei solare şi recuperează căldură datorită
condensării vaporilor de apă astfel rezultând apă distilată şi apă caldă
menajeră. Invenția a obținut medalia de argint la Târgul de Inovații – Innova
de la Bruxelles și medalia de aur la Chișinău în 2013.
Invenţia poate fi folosită la obţinerea apei
distilate şi la obţinerea de apă caldă utilizată în scopuri menajere şi
industriale.
Distilatorul solar inventat de Remi Rădulescu are
următoarele avantaje:
- foloseşte o sursă neconvenţională de energie - energia
solară;
- este ecologică;
- utilizează căldura rezultată prin condensarea
vaporilor de apă în scopuri menajere;
- funcţionarea este simplă şi prezintă siguranţă
în exploatare;
- există garanţia amortizării investiției inițiale
într-un timp scurt.
Câștigătorul va fi ales pe 15 decembrie de către
un juriu format din persoane cu autoritate în domeniul inventicii și al științei,
oameni din domenii diferite, dar care au ca punct comun dorința de a susține și
promova inovația românească.
Juriul va
analiza toate propunerile intrate în concurs și va desemna câștigătorii pe baza
criteriilor de jurizare stabilite ( printre care se numără și rezultatul
poll-ului de pe Facebook, deci votul vostru este extrem de important).
Premiile în bani le vor permite inventatorilor să
investească în continuare în dezvoltarea științifică.
Așadar, eu am votat inovația anului 2014, voi ce
mai așteptați?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!