
Anna poartă aparat dentar şi lucrul acesta m-a uimit. Credeam că sunt destinate doar copiilor şi cu totala mea lipsă de diplomaţie am întrebat-o despre el şi am constat cu mirare că nu a deranjat-o, ci chiar s-a bucurat să îmi povestească o grămadă de detalii.
Astfel am aflat că în copilărie ar fi trebuit să îşi monteze un astfel de aparat dentar, pentru că mama natură nu a înzestrat-o cu nişte dinţi perfect drepţi, dar din cauza mutărilor mult prea dese şi a fricii de dentist inoculate de părinți, a tot amânat momentul până când a crezut că nu mai este posibil. Poate de aceea atunci când al ei proaspăt soţ a întrebat-o de ce nu, a răspuns vivoaie:
- N-am nimic împotrivă, dar te interesezi tu de toate cele.
Norocul ei a fost că el aşa a făcut şi astfel au ajuns la Clinica Stomatologică Dental Praxis. Cred că în adâncul sufletului, ea tot spera să nu mai fie posibil, dar tehnologia a contrazis-o şi bine a făcut.
Astăzi, este fericită posesoare a unui aparat dentar fix ce îi va înfrumuseţa surâsul. L-a ales pe acesta pentru că era cel mai eficient. În 2 ani îşi face pe deplin efectul (când am cunoscut-o eu mai avea doar câteva luni) şi lucrează 24 de ore din 24 asupra danturii ei.
A trecut relativ uşor peste aspectul oarecum interesant (ea l-a descries aşa) alegând unul cu brackeți metalici din safir şi deşi pare ciudat acum parcă zâmbeşte mai frumos - aşa ne-a mărturisit al ei soţ care uneori o mai alintă şi fata cu zâmbet de safir.

Una peste altă, eu sunt bucuroasă că nu obişnuiesc să fiu diplomată, am aflat o informaţie care poate fi utilă cândva şi parcă am mai spart gheaţa între noi două. Cine ştie poate vom mai ieşi la o cafea cât de curând...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!