luni, 12 mai 2014

Floraria online care șterge distanțele și aduce zâmbete pline de emoții unice

Era o zi de iarnă atunci când i-a cerut prietenia, momentul a fost plin de emoţii şi cu un aer de modă veche pentru că aşa erau şi ei, au vrut să facă lucrurile frumos şi ca la carte.

Erau atât de tineri şi visători. Şi acum îşi poate aminti trandafirul pe care i l-a dăruit în acea zi, era mic şi roşu. Contrasta puternic cu zăpada întinsă pe aleile pavate cu piatră cubică din acel orăşel medieval ce le-a fost martor al iubirii ce abia se năştea.



Azi se împlinesc 20 de ani de atunci, este un alt moment unic ce îi găseşte tot împreună. Bine, este un mod de a spune, din păcate el nu se află în ţară şi vor sărbători prin telefon, urmând că la întoarcere să îşi ia revanşa.

O așteaptă o zi unică pe care o va petrece într-un mod complet banal, la serviciu, în cuibul ei de viespi.



De când a aflat că nu o să fie lângă ea la aniversarea lor a tot căutat idei pentru a o surprinde şi a îi transforma ziua. N-a fost uşor, totul părea banal şi realizat deja de altcineva înaintea lui. Voia ceva unic.

Un coleg i-a povestit despre buchetul de trandafiri pe care l-a trimis folosind serviciul de livrare flori în cutii speciale de la Florăria cu Poveşti – o florărie online cu o idee unică. N-a stat mult şi a căutat pe internet, acolo unde s-a mutat totul în ultima vreme.

A rămas că vrăjit în faţă calculatorului, era totul mult prea frumos, prea elegant, făcut cu prea multă grijă, încât, pentru o secundă, i-a fost frică de faptul că s-ar putea să nu fie adevărat. S-a liniştit singur atunci când şi-a adus aminte povestea colegului care îl trimisese aici. Ideea de a dăuri, nu doar flori, ci emoţii era exact ceea ce caută el şi totul trebuia să fie perfect pentru efectul maxim pe care îl cauta.

A comandat chiar atunci un buchet de flori elegante chiar dacă i-a fost greu să se decidă. Buchete de flori îi zburau prin fața ochilor și le-ar fi ales pe toate pentru ea, dar s-a hotărât totuşi la unul singur visând la fericirea de pe chipul iubitei lui.



Serviciu şi iarăşi serviciu, sarcini monotone, ar fi vrut orice altceva pentru ziua de azi decât monotonia cuibului de viespi şi deşi ştia că îşi va lua revanşa, tot parcă nimic nu părea să se lege azi: rapoartele nu ieşeau, şedinţele păreau interminabile şi clienţii parcă voiau din ce în ce mai multe lucruri imposibile.

Trebuia să îşi păstreze calmul și să zâmbească, dar de sufletul ei cui îi păsa oare? În nici un caz colegelor care au făcut un sport naţional din bârfa de la ora 10 de parcă nimic altceva nu ar mai fi contat pe lume.

La un moment dat, un clinchet cristalin o scoate din ritm. Cineva a intrat pe uşă şi ce să vezi: un domn teleportat parcă din alte vremuri, îmbrăcat elegant în costum și cu o cutie finuţă în mâini.

Oare cine, ce o fi primit? Părea un cadou, în nici un caz un colet banal. Curiozitatea începuse să pună stăpânire pe ea. Dar mesagerul îşi face loc cu încredere printre toate doamnele şi domnişoarele din birou şi se opreşte chiar în faţă ei.

- Pentru dumneavoastră, o mică surpriză: Să fiţi fericită și să zâmbiţi mult şi frumos!

Parcă nu îi venea să creadă, nu putea fi decât de la el, dar cum?

A deschis cu emoţie pachetul şi a scos la iveală un buchet superb de trandafiri albi și miniroze roz, asamblat şi transportat impecabil în ciuda zăpezii care şi astăzi (la fel ca acum două decade) umpluse străzile.

Cine spune că uneori timpul poate sta în loc nu se înşeală. Este exact ca acum 20 de ani, doar că el nu este fizic astăzi cu ea. Va fi mâine, dar în mod sigur a reuşit să o surprindă şi...bonus să le dea subiect pentru bârfa de la cafea tuturor colegelor ce au rămas acum cu gura căscată privind-o pe ea şi florile primite.

Este un moment despre care în mod sigur va povesti nepoţilor la ceas de seară, la gură sobei.

...

Stătea ca pe ghimpi, cu sufletul la gură, trebuia să ajungă buchetul. Dacă se întâmplă ceva şi nu ajunge? Au vorbit chiar aseară despre zăpada ce parcă amorţise totul în ţară, dar poate...

Gândurile negre i-au fost întrerupte imediat de mesajul însoţit de fotografia buchetului ce îl anunţă că misiunea a fost îndeplinită.

Câtă bucurie a simțit că îi inundă sufletul...şi-ar fi dorit să fie acum lângă ea şi să o ridice în braţe că acum 20 de ani şi să danseze doar pe muzica din mintea lor. Va fi în curând acolo, dar acum ea este fericită şi el încântat că a putut face acest lucru posibil.

Cine ar fi zis că florile online sunt răspunsul?

2 comentarii:

  1. Cu adevarat elegante si un buchet de flori te poate scoate din multe incurcaturi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sau aduce un zambet larg pe buze! Oricum ar fi florile fac minuni, probabil de aceea au si fost inventate!

      Ștergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!