miercuri, 14 mai 2014

Yukon - Night Vision o joacă cât se poate de serioasă

Lună nouă – o seară numai bună de stat în casă şi savurat ceai şi seriale sau cărţi, bucurându-mă de o iluminare artificială perfectă a locuinței. Nimic mai adevărat, încă nu şi pentru ai mei băieţi care consideră că este momentul perfect pentru a se juca de-a spionii. Habar n-a cum, ca doar n-or avea echipamente night vision.

Vreau să vă fac cunoştinţă cu ai mei doi băieţi care au aceeaşi vârstă mentală (aproximativ 10 ani), doar că unul o multiplică de câteva ori atunci când vine vorba despre vârsta reală, dar cui îi pasă? Atunci când este vorba despre urmăriri ca-n filme şi târât prin noroi pentru un banal joc de paint-ball ei sunt primii la apel, amândoi la fel de plini de energie şi dornici de adrenalină.

Habar nu am de multe ori care sunt noile lor îndeletniciri, dar asta cu joaca de-a spionii, mărturisesc că m-a făcut şi pe mine un pic curioasă: adică, nu prea pricep cum s-ar putea urmări într-o noapte plină de ceaţă şi fără lună.

Răspunsul vine prompt printre două înghiţituri pe fugă de budincă – adică cină pentru neavizaţi și doar pentru a îmi confirma bănuielile.

– Dar avem echipamente noi, mami pentru a vedea noaptea.

- Aveţi ce? întreb eu plină de curiozitate.




- Îţi aduci aminte acel site de pe care mi-a luat tati cadoul de ziua mea? Site-ul cu echipamente pentru spionii adevăraţi? Cadoul a fost un Yukon Night Vision şi acum văd mai bine ca Duster (a.k.a. pisoiul) şi… şi-a luat şi tati unul. Eu am un binoclu cu montare pe cap, cam aşa cum prindem frontalele atunci când stăm cu cortul şi tati are un monocular. Este atât de distractiv. Am făcut echipa şi cu vecinii şi copii lor, acum nici nu mai am nevoie de jocurile de pe tabletă.

I-am lăsat să iasă la joacă şi mi-am văzut de ale mele, mai informată acum: ştiu pe ce se duc banii mai nou şi aflu cu o încântare maximă că al meu băiat nu mai vrea să se joace cu tableta (hooray).

Evident că sunt convinsă că nu pentru joacă de genul asta a fost inventată vederea nocturnă şi toate gadgeturile de ultimă generaţie despre care mi-a vorbit el în timpul cinei, dar este şi ăsta un mod de a le utiliza.

Curioasă din fire, caut câte ceva despre acest domeniu necunoscut pentru mine până acum şi aflu că da, există aparate de prima generaţie şi de a două generaţie. Mă rog în gândul meu ca jucăriile ”copiilor mei” să fie din prima generaţie pentru că celelalte sunt mult mai scumpe.

Aşadar, site-ul howstuffworks.com mă informează că filmele cu spioni aveau dreptate, utilizând un echipament eficient de vedere nocturnă poţi vedea o persoană ce stă la aproximativ 183 m. de tine într-o noapte fără lună şi cu ceaţă. Tehnologia poate funcţiona în două moduri diferite:

• Mărirea imaginii – prin colectarea unor mici porţiuni din spectrul infraroşu, fracţiuni prezente mereu, dar imperceptibile ochiului uman şi amplificarea lor până în punctul în care se poate observa cu uşurinţă imaginea completă.

• Formarea imaginii prin procedee termice – tehnologia operează prin captarea porțiunilor superioare ale spectrului infraroşu, care sunt emise sub formă de căldură de către obiecte, în loc de simplă reflexie de lumină. Obiectele mai calde, cum ar fi corpurile viețuitoarelor emit mai multă lumină decât obiectele reci, cum ar fi copacii sau clădirile.

Printre multe alte informaţii tehnice despre lungimea de undă, spectrul luminii şi altele asemenea, aflu şi că distracţia se află printre principalele utilizări ale vederii nocturne, chiar lângă aplicaţiile militare, vânătoare, securitate şi navigaţie. Nu-i aşa că-i interesant?


Totuşi, scopul principal (pentru care s-a studiat şi inventat această minunăţie) este de a localiza ţintele inamice pe timp de noapte – cum era şi de aşteptat.

Un lucru interesant al formării imaginii prin procesul termic este că astfel se poate detecta inclusiv dacă o zonă a fost deranjată, spre exemplu prin îngroparea în pământ a diferitelor obiecte, chiar şi atunci când nu se poate distinge nimic cu ochiul liber.

Articolul pe care l-am citit se termină cu invitaţia de a alege cu grijă echipamentul care se potriveşte nevoilor tale. Oare băieţii mei aşa au făcut? Oare ştiau toate aceste informaţii? Ia să le dau eu un mic test de fizică atunci când se întorc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!