sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Duzina de cuvinte: veninul


În sticle mici colorate se jucau şi amestecau mii de substanţe letale.

Doamna cu ochelarii lăsaţi pe vârful nasului şi părul albit de vreme prins într-un coc cochet nu lasă să se ghicească asta. Le manipula în fel şi chip, sugerând oricui s-ar fi oprit o clipă pentru a urmări procesul, doar profesionalism şi nimic altceva.

Probabil de aceea şi fusese aleasă de către acea societate secretă pentru a se îndeletnicii cu mutatul sticluţelor de pe un raft pe altul cu acea îndârjire de parcă nimic altceva nu ar fi contat pe lume. Auzise, aşa tangenţial, cum că s-ar fi zvonit vrute şi nevrute despre ei, dar parcă acum mai era vorba despre ceea ce şi-ar fi dorit. Nu putea să facă nazuri, nu mai trăia în lumea în care ceaiul de la ora 5 era singură preocupare serioasă a zilei. Trebuia să îşi păstreze demnitatea şi să accepte ocaziile pe care viaţă i le punea în faţă sau şi mai bine să îşi ocupe timpul cu căutarea acestora.



Nu i-au zis decât cu cine nu trebuie să vorbească şi să nu dea prilejul pentru nici un concurs de ghicit. Uneori, sătenii sătui de zilele mohorâte şi smog-ul care ameninţă să îi înghită cu totul, mai practicau şi astfel de sporturi extreme.

Era regulamentar îmbrăcată şi comportamentul ei era impecabil.

Ajungea în fiecare dimineaţă în sat cu trenul de 6 şi 20. Parcurgea cu paşi măsuraţi drumul spre atelierul de poţiuni pe care îl descuia într-o anumită ordine, mereu aceeaşi, dar pe care nu ai putea să o refaci oricât te-ai chinui să ţii minte.

În atelier, muncă ei începea cu mutatul în altă ordine a sticluţelor colorate. Nimeni nu ştia ce ascund. Mulţi se întrebau chiar de ce mai există locul acela. Nimeni nu cumpăra şi chiar dacă şi-ar fi exprimat cineva dorinţa, nu ar fi putut: poţiunile nu erau de vânzare, ceea ce sporea misterul pe care îl exercită atelierul asupra acestei mâini de oameni prea plictisiţi că să nu îşi pună întrebări.

Totuşi, oamenii intrau şi ieşeau cât era ziua de lungă. Uneori îşi luau şi cafeaua cu ei şi îşi permiteau o sesiune scurtă de sorbit din lichidul negru că tăciunele în timp ce îi analizau mişcările în continuare.

Într-o zi a intrat chiar conaşul, lord-ul regiunii şi a reuşit să o ţină de vorba pe bătrână doamna respectabilă. Nimeni habar n-a avut despre ce au vorbit.

Seară, la birtul din sat, mii de variante au încolţit în mintea tuturor celor ce aleseseră să îşi înece seară într-un pint de bere nefiltrată: ba că ar fi pus la cale un atentat înroşit, sau poate că o fi tocmit o soluţie de a scapă de efectele cuiului ruginit, s-ar fi vorbit chiar şi despre clopotul zidit în ruine.

Oare toţi să aibă dreptate sau doar câţiva sau poate nici unul? Poate societatea secretă avea legătură cu casă din vârful dealului ce dădea pâine oamenilor din jumătate de ţinut sau poate lord-ul se încurcă cu lucruri necurate.

Ceva cu adevărat nu putea şti nimeni şi suspansul creştea pe zi ce trece. În scurt timp s-a ajuns până acolo încât mamele au inventat poveşti despre balaurul albăstrit sau gnomul înverzit ce i-ar fi atacat pe copii dacă îndrăzneau să inventeze jocuri despre atelier sau chiar să treacă prin faţă lui.

În şi mai scurt timp, sătenii au încetat să îşi mai bea cafeaua cu doamna respectabilă, dar singurătatea nu a oprit-o în a păstra ritualul de fiecare dimineaţă: tren, încuietoare, sticluţe colorate ... şi ... de la un timp, o vizită din partea lord-ului.

Secretul, era atât de greu de ghicit doar pentru că era sub ochii lor. Nepotul iubit al doamnei respectabile avea nevoie de bani pentru lucruri de care au copii obiceiul să aibă nevoie. Tatăl lui era chiar lord-ul şi copilul era din flori, dar într-un spirit de mărinimie, pe atunci când legea nu îl obligă la nimic, acesta pusese la cale un contract între el (ascuns sub masca societăţii secrete) şi bunica. Scopul scuză mijloacele, dar în acest caz adevărul este invers.

Activitatea de zi cu zi, ascunsă între mii de sticluţe trebuia să ajungă la inventarea celui mai puternic venin cunoscut de om până atunci şi...lucrul îi convenea de minune doamnei. Uneori visa cum o să îl folosească pentru lady şi faţă ei îi va lua locul, dar apoi se trezea din vis şi îşi continuă muncă cu smerenie.

Veninul meu se înscrie astăzi în tabelul lui psi, unde o să mai găseşti şi alte veşti-poveşti în care se rostogolesc aceleaşi 12 cuvinte care ies în relief si din textul meu.

17 comentarii:

  1. Dacă aș fi în locul bunicii, aș amesteca poțiunile până aș descoperi-o pe cea a copilăriei eterne. Venin se găsește peste tot.În copilărie nu-i simțeam amarul. Lângă voi, acum, este puțin mai dulce.

    RăspundețiȘtergere
  2. So british, so cool! M-ai facut spectatoarea unui episod din "Inspector Barnaby"

    RăspundețiȘtergere
  3. smerenia c un pretext? hmmm.... interesant, interesant şi am să îţi spun şi de ce: pasionată de parfumuri fiind, am fugit instant cu gândul la grasse şi parfumeriile lui de odinioară. pe urmă finalul... :))
    dacă îngădui, o mică corecţie: "aibă" nu "aibe" iar cuvintele duzinei se bolduiesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut si ca am reusit sa te port pe ganduri spre idei parfumate...
      Am corectat, adevarul este ca am publicat pe graba si n-am mai avut timp de ultimele retusuri...

      Ștergere
  4. Mi-a placut povestea.
    Am cateva remarci de facut sper nu suparatoare... Am gasit cateva greseli...cativa de ă acolo unde nu isi au locul si cele 12 cuvinte trebuiesc bolduite(ingrosate).
    In rest...da...scopul scuza mijloacele, indiferent de cat de periculos este. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut poveste, mi-am insusit remarcile si nu pot fi suparatoare. Eu una chiar multumesc pentru ele.

      Ștergere
  5. oare mesajul meu e in asteptare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mesajul era in asteptare. Am publicat si am plecat de acasa si abia acum m-am intors :)

      Ștergere
  6. Veninul tău e dulce -amar şi inedit. Mă surprinzi plăcut de fiecare dată şi cred că mă voi abona pentru a te citi mai des. Esti pe gustul meu. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca scrisul meu reuseste sa placa. Pentru mine a fost o revelatie asta si inca este.

      Ștergere
  7. curios... lăsasem ieri un comentariu....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a publicat cand a venit stapana acasa si a fost suprinsa de comentarii...

      Ștergere
  8. Interesanta povestioara, te-as ruga insa sa ne scrii mai des!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!