luni, 16 decembrie 2013

Cum a fost SuperBlog 2013 pentru mine?

M-am tot gândit la articolul ăsta. Sinceră să fiu mi-a venit ideea lui în timp ce participăm, încă, la concurs şi îmi tot promiteam că o să scriu despre asta şi despre ailaltă când se va termina.

Nu ştiu dacă o să reuşesc să dezvălui secrete din culise sau nebunii de genul ăsta, o să vă spun doar cum mi s-a părut mie şi cum au trecut ultimele 2 luni.

Am blogul asta de vreo 9 luni (7 la momentul în care am zis, hai să ne înscriem, ce avem de pierdut sau încercarea moarte n-are). S-a făcut "jurnal" mare așa, pe nesimțite.

Cum am mai scris, m-am înscris după ce am citit regulamentul pe diagonală şi am ajuns la concluzia că un articol pe săptămâna e ok, pot să fac faţă. Şi am avut dreptate. Dacă ar fi fost vorba despre un articol pe săptămnă nu aş fi avut nici o problema în a îl scrie/rescrie/corecta/verifica şi apoi publica.



Dar nu a fost aşa, a fost o competiţie de advertoriale, un maraton: 28 de articole în 2 luni. Fiecare cu tema lui, cu sponsorul lui şi cu latura umană de care trebuie să ţinem cont mereu.

Ironic sau nu, în aceeaşi perioada m-am uitat şi la Mad Men, deci mi-am umplut mintea de texte şi idei publicitare.
Una peste asta am terminat pe poziţia 28 din aproximativ 100 de concurenţi. Am avut doar un articol înscris cu întârziere şi cu asta mă mândresc ( cu cele 27 de articole înscrise la timp, nu cu articolul întârziat).

Poate că nu am avut eu ideile cele mai minunate, poate că m-am bucurat de mediocritate, dar una peste altă am câştigat.

În primul rând auto-respect şi stimă de sine. Sunt mândră de mine că am reuşit să mă menţin pe linia de plutire și să duc la bun sfârşit un lucru pe care mi l-am propus.

Sunt recunoscătoarea pentru oameniii din jurul meu, din online sau offline, care mi-au dat idei şi m-au susţinut.
Ce aş face diferit? Aş încerca să fiu mai în timp. Să scriu articolul în ziua lansării probei și să îmi las timp să îl verific sau, după caz rescriu, înainte de publicare.

Nu am garanţia că asta este secretul succesului, dar…poate, cine ştie.

Îmi aduc aminte cu plăcere momentele de nelinişte de pe facebook dinaintea notarii articolelor, emoţia pe care n-am mai simţit-o din şcoală.

Am avut emoţii pe toată perioada, emoţii înainte de lansarea probelor (sau poate doar curiozitate), emoţii pentru că nu îmi veneau idei şi habar nu aveam ce sau despre ce să scriu şi apoi emoţii la notare şi la modificarea poziţiei în clasament.

Cred că sunt exemplu viu că se poate dacă insişti, pur şi simplu să insişti. Formulă geniului era 99% transpiraţie şi doar 1% inspiraţie. Eu, despre acest 1% nu pot spune prea multe, dar despre partea cu transpiraţie, clar am ceva de zis. Slavă Domnului că s-au invantat antiperspirantele.

Dar, să revenim cu picioarele pe pământ. Am luat note între 79 (Aqua Carpatica – Puritatea are culoarea roz

) şi 100 (Petitul in timpul erei lego
– Coty) de puncte, cu o medie de 89 de puncte și nu am făcut nici o contestație. De ce? Păi, m-am gândit o dată sau de două ori la ideea asta, dar pur și simplu mi se părea ca nu puteam să contest o părere personală asupra unui articol. În lipsa și oarecum imposibilitatea implementării unui barem ca la școală (unde și acela este discutabil), de genul: dacă spui despre asta iei 2 puncte, dacă spui și despre cealaltă mai iei încă 4 puncte, e greu să contești ceva, așa că eu m-am abținut.

Una peste alta, eu zic că este onorabil pentru prima participare de acest gen.

Mi-au plăcut la nebunie temele de la Nemira: Jocurile copilăriei vs. jocurile de adult (Schimbarea vine cu un zambet
– 90 puncte), Coty: Care este adevăratul secret al seducţiei ( Să parfumăm vopseaua
– 95 puncte) şi Luxury Gifts: Un cadou cu semnificaţie (Emotiile batranei doamne invatatoare
– 90 puncte).

Aș fi vrut să merg la Straja și m-am uitat cu jind la pozele de pe Facebook, dar toate astrele s-au aliniat împotriva mea, așa că rămâne pe data viitoare.

Ce am mai câştigat? Oameni frumoşi pe care o să îi mai citesc şi acum, dup ace concursul s-a încheiat şi o experienţă inedită.

Mi-am promis să particip şi la Spring SuperBlog în primăvară, dar nu şti niciodată pe unde te poartă paşii şi ce îţi rezervă viitorul, aşa că am decis că promisiune este un cuvânt prea mare. Mai degrabă mă las purtată de val şi om vedea ce va fi.

4 comentarii:

  1. Felicitările mele, Raluca! Bravo ţie!
    Uite, eu sunt de acord că este bine să insisti şi că cine insistă reuşeşte. Adică, sunt de acord cu asta, în general. Dar acest Superblog, pe mine mă inhibă foarte tare şi îmi pare foarte greu. Şi foarte lung.
    De aceea, încă o dată îţi transmit felicitările mele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita si felicitari!

      Te-o inhiba pe tine Superblog-ul, dar faci alte minuni minunate pe blogul tau. Sa sti ca si eu te vizitez desi las doar sporadic un semn al treceri mele pe acolo!

      Ștergere
  2. Ti-am urmarit evolutia si m-am bucurat pentru tine. Vreau sa stii asta, chiar daca nu am lasat nici un semn de trecere. Nu prea mai eram in stare.Te felicit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. A fost un lucru important pentru mine sa nu ma las si sa duc la capat unul dintre lucrurile propuse si am reusit sa fac asta in pofida a tot.

      Merci si de vizita de aici!

      Ștergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!