vineri, 27 septembrie 2013

Pe un varf de val, la margine de mal

Tema propusa saptamana aceasta de Maya - castigatoarea editiei precedente, pentru jocul-concurs Blog Power ajuns la editia cu numarul 84 este:

"Când te ia valul.

"Te-a luat vreo dată valul? Valul vieții, valul de vise, valul de fantezii intrezise.

Cât de departe te-a dus? În jos sau în sus?

Ce ți-a fost mal? Cât de departe ai ajuns, apoi cum te-ai întors înapoi?"

si eu am nascocite urmatoarele:



Mergea des acolo. Locul o atragea in mod special. Obisnuia sa iasa pe furis prin faldurile perdelei de matase ce ii innobila camera si apoi sa deschida fereastra folosind metode doar de ea stiute.


sursa: 9comeback/freedigitalphotos.net

Facea asta de când se stia. Fugea si fugea in camasa de noapte mereu prea lunga pentru sprintul ei nocturn.

Intr-un final ajungea acolo unde stia ca trebuie sa fie.

Nu avea habar de ce face asta, dar simtea cu toata fiinta ei ca trebuie sa fie acolo seara de seara.

Astepta sa se intample ceva. Iarasi nu stia de ce ar crede ca se poate intampla ceva in acel colt uitat de lume unde viata isi ducea ritmul zi dupa zi inchistata in norme si reguli, mereu aceleasi.

Acolo era un varf de stanca. Ameteai când te uitai in jos, dar era atat de frumos sa inchizi ochii, sa asculti vantul cum vajaie pe langa tine si valurile cum se sparg unul cate unul de mal.

Intr-o seara il vazu pe el. A luat la rand in minte toti oamenii pe care ii stia, a incercat sa ii dea o identitate, dar nu. Nu putea fi nici domnul J. care vinde nimicuri la magazinul general, nici domnul T., cel care tunde si barbiereste toti barbatii, nici chiar unchiul H. sau preotul M. Nu putea fi nici unul dintre acei barbati pe care ii cunostea si care ii populasera viata inca din primele momente.

L-a urmarit cu privirea cum statea semet pe celalalt tarm la fel ca ea admirand natura si gandindu-se parca la toate problemele lumii, dar cu demnitate.

Nu il putea distinge foarte bine, dar hainele pareau altfel decat ale oamenilor locului, palaria iarasi era dupa alta moda si chiar felul in care pasea se diferentia.

I-a trecut prin cap ca ar putea fi vreun turist, dar cine sa vina tocmai aici.

Cunostea notiunea de turisti sau straini din excursiile in care o insotea pe bunica in port, acolo era pestrita rau lumea, diverse femei imbracate mereu in rochii prea scurte si prea colorate si barbate care radeau mereu cu gura pana la urechi, uneori de bratul femeilor, alteori asa singuri intre ei. Unii erau afaceristi, altii marinara. Asta aflase de la bunica ei si invatase destul de repede sa ii diferentieze unii de altii.

Din seara aceea il vedea seara de seara. La un moment dat a adus in felinar si a luminat directia lui. Din nou, habar nu avea de ce facea asta. Simtea ca acel ceva se intampla si trebuie sa faca orice pentru a se intampla.

In seara de dupa aceea cu felinarul a putut sa vada lumina si din directia lui si incet incet, plimbarile nocturne li s-au impletit. Parca malurile s-au apropiat.

L-a cunoscut, dar nu au putut sa isi vorbeasca. Alegeau mereu plajele cele mai indepartate, nisipul cel mai fin si se iubeau mangaiati de valul pe care s-au lasat dusi. In fiecare seara mai mult si fiecare clipa parea ca se termina prea repede.

Timpul a trecut.

Intr-o seara nu a mai venit. Ea n-a putut sa planga, a stat in continuare pe malul ei si a asteptat al doilea lucru ce stia ca se va intampla, dar nu stia exact ce este.

Timpul a trecut din nou pana intr-o zi.

Da, era o zi luminata de un soare puternic ce invinsese luna. Era prin casa si isi indeplinea partea de rutina ce ii revenea.

O trasura a oprit la poarta casei. Bunica a iesit afara. Din umbra ferestrei l-a putut vedea pe el, l-a recunoscut intr-o clipa si inima a luat-o din loc. Stia ca momentul venise.

Din acea clipa viata a luat alta turnura.

Si acum, dupa atata amar de ani daca treci prin acel satuc de la malul mari poti sa le auzi povestea.

Povestea lor de dragoste ce nu s-a scris nicaieri, dar se transmite prin viu grai oricui are ragaz sa asculte.

El era lord-ul ce mostenise locul, ea fata din flori a unei femei care a iubit prea mult. El a cunoscut-o ascunsa de lumina zilei si i-a furat inima. A incercat sa se ascunda prin mari orase si mii de femei cu rochiile din ce in ce mai scurte si mai colorate, dar nu a putut, mereu venea noaptea si gandul la ea.

Ei din clipa vizitei la casuta ei modesta au fost impreuna. Nunta a fost ca-n povesti si ei au inceput intr-un final sa isi vorbeasca, sa se cunoasca si altfel decat dusi de val.

Probabil ca nimeni nu le-a scris povestea pentru ca ei chiar au gasit fericirea si s-au iubit mereu mai mult si iubirea lor a dat viata atat de necesara si satucului unde nu se intampla nimic.

Mereu au crezut ca valurile au adus iubirea si schimbarea si pot fi si acum vazuti plimbandu-se mana de mana pe stancile ce marginesc marea sau asa vorbeste lumea.

Cat e adevar si cat e fantezie ramane la latitudinea fiecaruia sa stabileasca, dar valurile pot aduce schimbari si schimbarile trebuie primite cu inima deschisa.

Alte povestiri pe aceeasi tema gasiti accesand link-urile de mai jos:

Marele Val

Ultimul Val

Dus de val

10 comentarii:

  1. O poveste povestită frumos. Cât e adevăr și cât e fantezie prea puțin contează. Contează doar povestea spusă frumos.
    Să ai un weekend liniștit și la fel de frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, a fost o poveste pe care am simtit-o scriindu-se singura...multumesc pentru aprecieri si urari...

      Ștergere
  2. Frumos. Imi aduce aminte de mica sirena si ma bucur ca cineva vede in valuri un simbol al iubirii profunde, sincere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt atat de frumoase povestile care se scriu singure.Respira viata prin ele, sau poate asta este viata...o poveste.

    RăspundețiȘtergere
  4. Povesti spuse la gura sobei pentru fetite care asculta cu ochii inchisi si pumnii stransi... Frumos!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!