Ce înseamnă fericirea?

sursă

Într-o după-amiază de iarnă de acum aproape doi ani am mers împreună cu soțul din dotare și cu o mână de prieteni la un seminar despre fericire. Era o încercare a mea de a ieși din cotidian, de a rupe lanțul servici-casă, lanț pe care îl simțeam sufocant și căutam mai mereu mici evadări.

Nu aveam așteptări mărețe de la seminar, de fapt nu așteptam nimic, descoperisem eu că este modul imbatabil de a nu fi niciodată dezamăgită.

Pe scurt, am urmărit un film ”Happy Movie” și am aflat că fericirea asta nu este așa un lucru ușor. Există institute și specialiști care își ocupă tot timpul cercetând-o și o țară din lumea asta are Indicele de Fericire al Populației, pe care îl folosește așa cum utilizăm (sau nu), noi PIB-ul.

Atunci când filmul s-a încheiat, au început discuțiile libere și am aflat cum definește fiecare fericirea, unii mai profund, alții mai frivol. Pentru unii tocmai tentaculele trimise în exterior sunt scopul fericirii, în timp ce pentru alții vârful de munte unde au timp să își audă gândurile este unicul moment de fericire pură.

Am avut noroc. Așa am considerat atunci. M-am fofilat și am reușit să vorbesc puțin spre deloc. Nu m-am gândit la fericirea mea, la ce înțeleg eu prin fericire, la ce mă face pe mine fericită. De fapt, eram sigură că știu și totuși în momentul în care am decis să particip la exercițiul care ne provoca să punem pe hârtie definiția, etapele și pașii care ne pot duce acolo, m-am blocat.

Poate eram eu prea superficială atunci sau poate nu eram pregătită să îmi recunosc fericirea, să o numesc, să o chem și să am grijă de ea.

…

Acum ceva timp m-am gandit la bucățica aceea de hârtie pe care am încercat să îmi așez gândurile sub protecția faptului că nimeni nu avea să o citească. Habar n-am unde este și ce face. În momentul în care mi-am împachetat viața în căutarea decorului pe care noi îl vizualizam, probabil că s-a pierdut prin vreo cutie sau poate a reușit să se ascundă atât de bine încât să nu o găsesc decât atunci când voi avea cu adevărat nevoie de ea.

Acum cred ca lucrurile au alt mers în viață. Cred în puterea dorinței, consider răbdarea cea mai mare virtute și găsesc plăcere din mângâiatul câinelui sau alintarea pisoiului.

Pentru mine, azi, fericirea se compune din clipe, din momente strălucitoare, dar de a căror strălucire să se bucure sufletul meu. Fericită sunt atunci când îmi sunt toți ai mei alături și învăț să iert și să uit. Uneori mă răzvrătesc, dar prețul e prea mare pentru puținul dobândit astfel.

Sunt fericită când îmi depășesc limitele sau reușesc să gândesc la fel cu jumătatea mea.

Fericirea înseamnă într-un ultim, dar nu cel din urmă sens iubire: iubire pentru mine și pentru toți cei ce mă înconjoară și cărora decid să le fac cadouri de timp.

sursa

Sunt perfect conștientă că definiția mea este mult prea simplă poate, dar v-am spus că de la un timp, lucrurile complicate au încetat să mă atragă. Am încercat prea des poate să caut explicații și am vizitat virtual câte o librarie online în căutare de răspunsuri. Nu le neg scopul, sunt utile pentru cristalizare și menținere. Și acum răsfoiesc unele carti online care promite schimbarea pe care o aștepți, doar ca eu nu o mai aștept, am răbdare și se va întâmpla.

Probabil că nu am reușit să răspund întrebării. Aș fi putut să vorbesc despre mere roșii, fulgi albi și pufoși, sărut pe gât și miros de prăjitură de casă, doar că deși conștientă că fiecare dintre aceste clipe contribuie la fericire, cel mai important lucru este să fii senin și să ai răbdare, atunci le simți pe toate altfel și acel altfel este definiția binelui pe care îl vreau pentru viața mea.

Un ultim lucru pe care vreau în primul rând să nu îl uit eu este că:

                                                       

Eu sunt singura persoană responsabilă pentru propria mea fericire!