luni, 29 septembrie 2014

Călătorind

Am început din fragedă pruncie, am început prin vis și mici aventuri în spații verzi.

Verdele m-a înconjurat și i-am fost recunoscătoare.

...

Timpul a trecut după cum are el obiceiul să o facă, uneori pe repede înainte, alte ori încet-tihnit.


Iubesc starea de nimic care se transformă în tot.

Cuvântul m-a făcut să mă gândesc la mine, la miile de mine ce stau ascunse în cochilia numită trup si la locuri și la oameni; deopotrivă la țintele ce se vor numi realizări și la necunoscutul ce se lasă cercetat fără a avea nici un plan bine-stabilit.

Primul gând a fost la mașina ce mă poate teleporta în zone minunate și pline de verde;

Apoi m-am gândit la mine și nevoia mea de introspecție pe care mult prea des o ignor.

Călătorind înveți: despre tine și despre alții; despre univers și despre început. Călătoria împlică lipsa de griji și implicarea într-o mai mare măsură a intuiției.

Am avut noroc. Am avut ocazia să văd capitale europeene, autostrazi înterminabile, sate de poveste și de turtă dulce, muzee pline de istorie, peșteri mai mult sau mai puțin umblate, animale de poveste și vârfuri semețe.

Visez și vreau mai mult. Nu ascund acest fapt, însă mă bate un gând de ceva vreme: să o iau ușor, fără grabă și fără frustrari. Vreau și nu mi-e frică să o recunosc. Vreau să vad tări unde se vorbește spaniola și portugheza, să gust prăjituri locale, să vad catedrale ce parcă sunt făcute din ceară scursă, biserici monumentale, tări depărtate și apropiate și alți munți, mereu alți munți.

Vreau ca uneori să organizez și alte ori să mă las dusă de val.

Totusi, azi am ales să nu călătoresc, nici să îmi aduc aminte, azi vreau să trăiesc în prezent: aici și acum.

*Textul participă la provocarea de luni și stă înscris în tabelul lui Eddie.

6 comentarii:

  1. Şi eu iubesc călătoriile, Raluca şi cred că învăţătura dobândită din ele este inegalabilă.
    Şi de asemenea, iubesc şi marile oraşe, dar şi satele de turtă dulce şi de poveste.
    O săptămână frumoasă precum acest sensibil text!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mihaela, calatoriile sunt odihna pentru creier(oricat de active ar fi) si pentru suflet....

      Ștergere
  2. calatoriile inseamna cunoastere si autocunoastere. esti norocoasa daca ai calatorit asa de mult si probabil vei mai calatori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt, si abia incep sa realizez asta. Am microbul in sange si sper sa nu plece niciodata!

      Ștergere
  3. E mare lucru să poți să visezi, atunci când verdele nu este totdeauna verde, atunci când nici turta dulce nu mai este atât de dulce, atunci când gândul iți este îngreunat de deziluzii de plumb. E maare lucru să poți visa, iar tu o faci cum nu se poate mai frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ce daca verdele are nuante maronii, sau turta dulce este un pic tare? important este ca sunt sau le fac eu sa fie...Merci de vizita si comentariu!

      Ștergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!