vineri, 6 iunie 2014

File de jurnal sau povești de vară înaintea unui week-end prelungit

<☺ Astăzi... (vineri, 6 iunie 2014)

☺ Afară… nici prea prea, nici foarte foarte. Era soare de dimineață, acum parcă s-a ascuns ca o domnișoară timidă după o perdea fină de nori. Na, că am dat-o în metafore așa de la primele ore ale dimineții.
Mă gândeam zilele trecute că s-a cules rapița și a dispărut marea de galben ce îmi bucura diminețile, dar a început grâul (cred) să apară în lanuri întregi și să mă desfete la fel. Sunt o norocoasă!


☺ În grădină… a ieșit rucola, aceea cu care ne-am jucat noi într-o zi; a ieșit un pui din țarcul lui la plimbare săptămâna asta și era foarte mulțumit hoinărind prin solar. Am planuri ca la toamnă să semăn măcriș și să vad ce iese. Nu știu vouă, dar mie îmi aduce aminte de copilărie;

☺ În bucătărie… sunt mai mult musafir în ultima vreme, dar plănuiesc o planificare de meniu așa simplu și de vara condimentat cu mici nebunii ”exotice” sau pur și simplu altfel. Din categoria asta, azi vreau să coc un chec de dovlecei după rețeta lui Edith;

☺ În casă… am reușit să mutăm un pic mobilele pe care le depozităm în pod, astfel încât acum este mult mai mult loc de uscat rufe și biciclit cu ochii de dealurile verzi din depărtare. Mai sunt multe de făcut în sensul de sortat cutiile pentru a putea efectiv să găsesc ceva în ele atunci când caut și mie îmi stau pe creier hainele care trebuie organizate, probate călcate, dar presimt că o să intru în curând într-o dulce rutină și viața va fi mai simplă;

☺ Sunt îmbrăcată cu… cămașă cu multe culori, pe un fond bleu cu blugi și pantofi negri. O noutate este faptul că m-am machiat. Probabil de vină o fi noua gamă de creme cu care mi-am răsfățat tenul aseară și de dimineață, nu știu, dar e bine când îmi vine cheful de bibilit;

☺ Mă gândesc… că ar trebui să revin la obiceiul de a lua prânzul de acasă pentru serviciu,
… că luna asta îmi voi schimba ochelarii,
… la tonele de lucrări pe care le am de finalizat pentru serviciu și asta într-un timp relativ scurt,
… la faptul că încă se mai vinde sifon și la melcul pe care l-am ocolit plină de grație pe trotuar în dimineața asta,
… la creditul pe care trebuie să îl găsesc … am planuri, nu glumă.

☺ Am învățat… că ai nevoie doar de un imbold pentru a te trezi din apatie și a începe să acționezi;

☺ Sunt recunoscătoare pentru… mirosul de flori și frunze uscate din pod de la plantele de ceai (soc, salcâm și mai nou petale de mac), aromă pe care o inspir cu nesaț de fiecare dată când intru acolo;

☺ Aștept/sper… ca oamenii să devină mai buni și să nu mai existe atâta răutate gratuită pe lume. Știu că este o speranță deșartă, dar asta nu mă împiedică să visez, nu?
… din capitolul mai lumesc, pur și simplu sfârșitul de săptămână și ieșirea cu fetele de după-amiază;

☺ Mi-e dor... de o zi de relaxare în doi pe coclauri, noi doi și-un rucsac sună atât de bine;

☺ Ce mai citesc…
Minciuni pe canapea de Irvin D. Yalom. Am finalizat Cartea viitorului de Cecilia Ahern (urmează recenzia) și abia aștept să o termin și pe prima pentru că am alte 2 cărticele ce mă așteaptă la rând… și sunt împrumutate de la bibliotecă;

☺ Meștereli… sortat haine - încă, dar mă gândesc serios la înfrumusețat faianța cu tehnica șervețelului;

☺ Planuri mărețe pe termen scurt… să încep un program de sport cu ajutorul youtube-ului și să salut soarele în fiecare dimineaţă. Chiar sunt deficitară la capitolul ăsta, dar trebuie!;

☺ Ascult… radioul magic și o poveste frumoasă despre dragoste la prima vedere (Ilie Milcov vă spune ceva?);

☺ O poză care m-a făcut să visez astăzi…

Gândurile de vineri, eu mi le-am așternut pe hârtia imaginară și mă retrag spre ale mele planuri mărețe, nu înainte de a vă trimite la Tăniușa în tabel pentru alte file de jurnal.

Un comentariu:

  1. Frumoase file de jurnal! SIncer, îți împărtășesc unele păreri!:))
    Pup!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!