joi, 19 decembrie 2013

Prietenă dragă...

Mi-am adus aminte de oracole si de agendele pe care le foloseam pentru schimb de replici în timpul orelor din școala generală.

Mi-am adus aminte de școală și de profesori.

Mi-am adus aminte de colega mea de bancă cu care am împărțit multe momente specifice vârstei respective.

La un moment dat, eu am plecat urmându-mi părinții și ea a rămas acolo unde trăiau ai ei părinți. Apoi a venit și ea unde stăteam eu doar ca să plece din nou să își urmeze viața.


Am considerat-o un pic nesăbuită atunci. Acum cred doar că a fost foarte curajoasă.

Nu am mai păstrat legătura, dar mi-ar plăcea să o reîntâlnesc la o cafea odată și să ne povestim ultimii 10 ani.

Știu despre ea doar că stă pe meleaguri străine cu soțul și băiețelul ei.

Îmi aduc aminte de niste eclere cu ciocolată ce au fost mobil pentru o conversație de acum mulți ani pe internet și de o urare de La Mulți Ani în care mă anunța de baiețelul ei. Apoi s-a așternut liniștea.

Cei care au trezit amintirile astea în mine au fost cei de la Blogal Initiative și Magazinele British Gallery care m-au invitat să fac o vizită magazinului lor virtual, pe parcursul căreia să ma bucur de parfumul grădinilor englezești în plină iarnă și asta am făcut. În plus am ales o aromă și o gamă pe care aș dărui-o.

Cunosc magazinul. Obișnuiesc din când în când să cotrobăi în viața reală prin cel aflat în orașul meu, în centru. Intru pentru puțin timp în atmosfera clasică a caselor englezești, cel puțin așa cum mi-o imaginez eu, plină de eleganță, finețe și lucruri de cea mai bună calitate.

În urma vizitei, am rămas cu gândul la aroma de margaretă englezească regală - un parfum proaspăt cu tentă florală ce aminteşte de pajiştile luminoase și pline de flori. Combinația este obținută din notele inițiale de frunze verzi şi mere, care sunt completate de aroma zambilei şi a trandafirului alb într-o explozie de energie, pentru ca în final să fie completate de parfumul lemnului de santal şi a moscului pentru senzația finală a unui parfum fin şi prelungit.

Mi-ar plăcea să îi fac cadou fostei mele colege de bancă Gama Royal English Daisy pentru că mă face să mă gândesc la curajul, entuziasmul și energia ei combinate perfect cu o notă de eleganță.

Dacă şi voi sunteţi în pană de idei în legătură cu cadourile pentru Crăciun şi vi se pare interesantă Gama Yardley este bine de ştiut unde o puteţi găsi, mai precis în farmaciile Centrofarm şi Magazinele British Gallery din Ploieşti şi Bucureşti, cat si in magazinul lor on-line.

Odata ce am gasit Gama Yardley si am decis ca s-ar potrivi de minune pentru un cadou, am inceput sa ma si interesez putin despre ea si uite ce am aflat. Vorbim despre unul dintre cele mai longevive şi apreciate branduri de cosmetice din lume, furnizorul de traditie al Casei Regale Britanice. El nu a fost prezent pe piata romaneasca dintodeauna, mai precis, poate fi găsit, din luna Mai a acestui an in locatiile pe care le-am mentionat mai sus.

Yardley London are o tradiţie de peste 242 de ani. Prima aromă s-a numit English Lavender, fiind lansată în 1770,
iar de-atunci peste 150 de tipuri de parfumuri cu note florale au devenit din ce în ce mai apreciate pentru
calitatea şi rafinamentul lor.

In anii ’60, modele celebre precum Twiggy şi Jean Shrimpton au devenit ambasadori Yardley.

Brandul a fost relansat în 2010 şi adus în România prin British Gallery. Acum, Yardley cuprinde o întreagă gamă de
produse cosmetice, prezentate într-un nou concept: un design vintage şi atractiv.

Pe langa aroma ce m-a fermecat pe mine se mai poate opta si pentru una dintre celelalte trei arome pentru femei: Lily of the Valley (lăcrămioară), Lavender (levănţică), April Violets (violetă) sau aroma pentru bărbaţi: Citrus&Wood (citrice şi lemn), dar şi pentru alte arome disponibile în concept-store-ul British Gallery: Peony (bujor), Rose (trandafir). În fapt, produsele Yardley London reunesc toate aromele specifice unei grădini tipic britanice.

Inconfundabile şi pline de romantism, aromele Yardley se remarcă prin istoria interesantă ce se ascunde în spatele brandului. Văzute de-a lungul timpului ca adevărate elixire ale frumuseţii şi ale sănătăţii, se spunea că aceste arome au chiar şi un efect vindecător, calmant şi tonic. Astăzi, produsele Yardley sunt perfecte pentru doamnele şi domnişoarele care doresc să folosească un parfum ce emană eleganţă şi romantism sau care vor să-şi îngrijească şi să-şi hidrateze pielea cu produse cosmetice ce poartă aromele preferate de către personalităţile de seamă din Regatul Britanic.


*Articol scris pentru o campanie Blogal Iniţiative şi cu gândul la o prietenă din trecut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!