Recent, vorbind cu o prietena am definit procrastinarea ca acea stare cand vii acasa plina de entuziasm, cu lista de lucruri de rezolvat mai mult sau mai putin plina de treburi evident importante, pe care vrei/trebuie/ai nevoie sa le rezolvi.
Ei bine, declicul se produce dupa momentul in care introduci cheia in usa, o descui si apoi o deschizi. Fix atunci te loveste lipsa de chef, ai face orice altceva inafara de ceea ce trebuie si ti-ai propus. Apare amanarea, promisiunea solemna ca mai stai putin si te apuci de treaba, ai nevoie doar de o pauza si apoi cu bateriile incarcate, gata tac pac si incepi sa devi productiva si bifezi una dupa alta toate punctele listei.
Ei bine, nu, acel moment nu vine, si tot amani pana devine urgent si te pacalesti ca asa esti tu, lucrezi mai bine sub stress desi stii ca nu e asa. Stress-ul nu te face decat sa adancesti si mai mult starea de haos sau te invata cum poti ateriza in conditii extreme si evident ai o problema(inca una) rezolvata superficial.
In cautarea mea pe internet despre subiectul asta am gasit un site cu un articol interesant pe care va invit si pe voi sa il rasfoiti.Site-ul contine informatii despre diferite subiecte ale psihologiei aplicate si promite dupa parerea mea sa se dezvolte si sa ne incante cu multe informatii si trucuri pentru a face cunostinta cu varianta noastra mai buna.
De ce cred eu ca apare procrastinarea?
In primul rand am impresia ca o avem in sange ca sa zic asa, de mici copii am invatat singuri sa zicem: "mai stau doar 5 minute si vin", "nu azi, maine", samd.
In al doilea rand nu am prea reusit sa ne auto-educam si sa ne organizam viata si mergem pe ideea ca daca oricum este haos, haos sa fie.
Un al treilea motiv ar fi faptul ca nu putem vedea problema/proiectul/treaba/viata in ansamblu si in perspectiva. Vedem doar sub nasul nostru. Putem compara asta cu "soferii de botul masinii", cei ce nu isi amintesc ca este acea trecere de pietoni cu relantisor, fix in urmatorii 100 m. si accelereaza pentru a pune apoi o frana mai mult sau mai putin brusca, asta desi fac acelasi drum in fiecare zi (printre acei soferi marturisesc ca ma aflu si eu si imi promit zilnic sa ma imbunatatesc).
Evident ca motive sunt sute, important este care ar fi pasii pe care sa ii facem pentru a nu mai ceda.
Eu azi am avut un "aha-moment" de dimineata.
Trezita asa brusc si mult prea somnoroasa nu imi doream decat sa se termine cat mai devreme serviciul, pentru ca apoi sa vin acasa si sa dorm (am mai incercat tehnica asta si adevarul este ca satisfactia nu a fost cea scontata deoarece nu am reusit fizic sa fac asta, ironic, nu?). Si totusi, am verificat orarul salii de sport la care mi-am facut abonament si am descoperit ca fix la 5 este ora de pillates si mi-a placut ideea, asa ca am venit acasa dupa servici si la sala cu mine. A fost atat de bine pe cat m-am asteptat si ma simt mult mai bine fata de mine.
Revenind la oile noastre, ce vreau eu sa fac pentru a combate procrastinarea?
- sa incerc sa identific perspectiva, sa vad unde vreau sa ajung, ce vreau sa obtin, sa definesc si eventual sa scriu mare asta undeva unde sa vad mereu ca sa nu fiu tentata sa deraiez;
- sa imi aduc aminte momentele cand imi era lene sa fac un anumit lucru si totusi l-am facut si m-am simtit minunat, sa imi amintesc senzatia aia;
- pentru servici in special, sa incerc sa atac cea mai grea problema a zilei fix dimineata si pana in 9-10 sa am deja ceva mare bifat;
Daca vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!