miercuri, 10 decembrie 2014

Răgazul de a privi dansul anotimpurilor prin grădina ta

          Atunci când vrei să îți iei o casă, primul lucru spre care visezi este cum îți vei amenaja grădina, câtă iarbă va fi, unde vor fi florile și ce tipuri, unde vor fi arbuști și pomi fructiferi și decorativi. Sunt atâtea detalii pe care le ai puse la punct, cel puțin mintal, în momentul în care te gândești și decizi că o casă pe pământ este următorul pas logic pentru familia ta.

marți, 9 decembrie 2014

Fericirea bebelușului este neprețuită

Am citit de curând că un copil nou-născut doarme o mare parte a timpului de după naștere tocmai pentru că se odihnește după marea aventură a devenirii. Mi s-a părut fascinant. Nu mă gândisem niciodată din punctul acesta de vedere.

Marisuca aduce echilibru în viața viitorilor părinți prin siguranță și confort

Siguranța și confort sunt ideile ce le populează gândurile viitorilor părinți imediat după ”vreau să fie sănătos”. E adevărat că mai sunt unii cârcotași care au dorințe exacte. Vor să fie musai băiețel sau fetiță și dacă se poate cu ochii și părul de o anumită culoare exactă și născuți sub ”acea” stea norocoasă pe care au visat-o ei. Din fericire aceștia din urmă sunt puțini, mult prea puțini. Majoritatea o să acorde copilului libertatea de care el are nevoie și o să își pună nădejdea că se va naște și va crește sănătos și că ei vor fi capabili să îi ofere siguranța și confortul pe care bebelușul îl merită și ei își doresc să îl poată oferi.

Ce minuni a mai făcut magazinul de mașinuțe?

Nu știu câți dintre voi vă amintiți mașinuțele cu pedale, acelea atât de mari încât putea să intre cu ușurință în ea un băiețel de până în 7 ani. Pentru mine ele sunt foarte vii în amintire. Erau pasiunea fratelui meu spre deliciul celor mari. A fi șofer la mine în familie este o mare calitate. Probabil de asta mi-am dorit și eu atât de mult să știu să conduc și să mă descurc în orice situație.

Siguranță și distractie pentru a crește pici: doar la Erfi poți găsi!

Până în acest moment am avut ocazia să observ în tihnă cum prieteni de ai mei se pregătesc și apoi devin părinți. Am avut parte de tihnă pentru că nu m-am grăbit. Unii ar putea să blameze, alții să ridice în slăvi, dar eu cred că există un timp și o opțiune pentru fiecare și întrebările, uneori, sunt de prisos.

Tehnologia ne invită la o plimbare, doar pe strada IT!

Deși vremea de afară nu pare prielnică ieșirilor în aer liber, eu astăzi (de fapt  cam de vreo săptămână așa) simt nevoia să dansez de fericire. Azi aș putea cânta împreună cu Fred Astaire în ploaie și să nu îmi fie frică de faptul că apa este udă.

vineri, 5 decembrie 2014

Atas Lighting ne răsfață în lumina reflectoarelor

Când te-ai simțit ultima dată răsfățată? Când ai simțit că poți valsa ca o prințesă?

Multe dintre noi doar visam la astfel de momente și ne petrecem timpul rezolvând task-uri care mai de care mai importantă pentru altcineva.

Dacă ar fi să alegi o sală unde să te simți din nou importantă, unde să te învălui în lumină și să strălucești mai mult chiar și decât ea, unde ar fi asta?