miercuri, 26 august 2015

Zilele mele


          Glumeam aseara cu B. in timp ce ne plimbam copila si ea dormea cum rar stie sa o faca, ca o bebelusa. Ii spuneam ca as putea povesti despre prima luna cu copilul acasa referindu-ma la dimineti cu somn pana la 10-11, multe seriale si mic dejun la pat (am descoperit Lie to Me si Suits si sper sa le vad in pauze de alaptat sau somn de copil, dar asta e un secret, psst!).


          Adevarul este acesta. Copilul meu doarme noaptea. Se trezeste sa manance si apoi se culca la loc. Dar, nu stiu daca o fi de la colici sau de la altceva, nu doarme ziua. Lucrul acesta nu ar fi infiorator daca lipsa somnului nu s-ar traduce in tipete si tipete. Eu presupun ca sunt colicii si empatizez cu ea si incercam siropele si solutii si sper sa ii treaca intr-o zi.

          M-am tot gandit ca habar nu am avut inainte sa nasc, ce va urma. Am decis sa nu citesc sau sa ascult prea putin experientele altora. Habar nu am de ce. Poate pentru ca vreau sa cred ca fiecare experienta este diferita si fiecare copil unic, asa ca nu imi poate fi prea utila decat experienta mea, luand zilele una dupa alta. Si asa fac.


          Nu, nu este usor, dar mi-am pastrat neuronii intacti sau asa imi place sa cred. De vina pentru asta cred ca este casa in care urmeaza sa ne mutam in octombrie si pentru care a trebuit sa aleg ultimele detalii si nimicurile pe care le-am planificat pe agende dupa buna mea obisnuinta.


          Observ acum ca n-am mai scris de atat de mult timp incat imi este greu sa imi aleg cuvintele, dar sper ca este ca si mersul pe bicicleta.

          Revenind la subiectul acestui articol, zilele mele se desfasoara repede. Adevarul adevarat este ca rar apuc sa fac si altceva inafara de copila si ale ei nevoi, dar merg inainte cu speranta. Acum se leagana in jucaria speciala si eu sper ca tratamentul impotriva colicilor a dat rezultat.

          Dupa cum spuneam in primul paragraf, prima luna a trecut prin vis. Trebuie sa recunosc ca sunt norocoasa pentru ca am avut parte de tot ajutorul din lume. Nu m-a interesat nimic de la mancare, la spalat, calcat sau curatenie. M-am preocupat exclusiv de copil si alaptarea sau alinarea ei. Si cred ca este bine ce am facut si cum am ales sa fac.

          Totusi, zilele incep sa treaca si eu le incep si le termin cu speranta ca prunca va dormi un pic mai mult a doua zi sau ca va sta un pic linistita in patutul ei. 

          Ce ma bucura maxim este faptul ca a inceput sa gangureasca si vorbim si are conversatii si cu tati si cu bunicii si presupun eu cu oricine ar avea timp si disponibilitate sa poarte conversatii cu ea.

          Stiu ca probabil a fost destul de dezlanat articolul acesta, dar am atat de multe idei in minte si in acelasi timp mi se goleste mintea atunci cand ma asez in fata calculatorului si incep sa scriu.

          Am planuri. 

          Vreau sa scriu despre povestea minunii din viata noastra asa cum a inceput ea cu o intrebare aruncata intamplator in parcarea unui cinematograf in timp ce porneam masina pentru a ne duce incet spre casa si pana la materializarea ei in puiul acesta de om. 

          Mai vreau sa scriu despre temerile mele: ca n-o sa reusesc sa ma descurc atunci cand o sa ne mutam doar noi, ca pisoiul nu o sa o accepte sau ca o sa o iau incet-incet razna. 

          Si apoi despre viata asa cum s-a transformat ea si au aparut incet incet carti despre cum sa fim mai buni parinti, despre alaptarea eficienta sau accesoriile indispensabile cum ar fi: landoul, leaganul, caruciorul, patutul, comoda, pompa, sterilizatorul, sistemele de purtare sau scutecele refolosibile. 

          In acelasi timp, ma bucur atunci cand imi rade sau cand vorbeste cu mine si visez la momentul in care vom savura noi doua primele momente impreuna si evident atunci cand va fi suficient de independenta incat sa stea doar ea cu tati cateva ore si o sa o invete el jocuri inventate cum doar el stie sa o faca.

          Una peste alta, viata este frumoasa, grea dar trebuie luata zi cu zi.

3 comentarii:

  1. Hei, Raluca, sa iti traiasca minunea mica, sa mai treaca putin timp si sa se linisteasca si ea, sa fie sanatoasa, norocoasa si fericita! Sa va bucurati impreuna de voi trei si apoi de casuta! O sa te descurci, sa fii sigura de asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Mihaela! Merci de urari si de vizita! Stiu ca o sa ma descurc, dar imi pun si eu intrebari, deh perioada!

      Ștergere
  2. Take it slow, wrapul m-a ajutat cu colicii big time.. de nici nu stiu daca a avut cu adevarat sau ba :)) oricum, in brate le sade cel mai bine. Si n-o zic lightly (sic!), fi-miu-i deja spre 8 kg si ne rupeeee. Dar cat pot, pana ma-ndoi, locul lui e langa mine, cat mai aproape de inima. Ne calmeaza pe amandoi!

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!