Prea mult optimism strică?

Mă gândeam eu zilele astea cum, citind diferite bloguri, mi se deformează cumva imaginea asupra vieții și am impresia ca totul este roz și frumos și oamenii din spatele scrisului sunt un fel de super-oameni care fac de toate la modul perfect.

Este adevărat că după scurtele momente de plâns de milă realizez că, na omul nu poate sau nu are chef sa își amintească peste ani și ani cum a pierdut buletinul sau și-a rupt în genunchi cea mai bună pereche de pantaloni în timp ce a călcat strâmb în parcarea neasfaltată.

Departe de mine gândul de a îmi dori să citesc lucruri negative. Nu, nu sunt pe principiul ”să moară și capra vecinului” și nu obișnuiesc să vorbesc despre necazurile altora, dar simt nevoia să mă conectez un pic mai mult la realitate, la una în care se întâmplă și lucruri rele, în care oricât ai zâmbi tu, există lucruri care se întâmplă, altele pe care nu le poți schimba, există răutate gratuită și clipe cu o puternică încărcătură de-motivațională.

Cred că este important să accept lucrurile astea.

Familiile nu sunt neapărat idilice, așa cu momente de seară tihnite la o felie de pâine proaspăt scoasă din cuptor și un pahar de vin/lapte și povestit aventuri de peste zi și făcut planuri mărețe de cucerit lumea.

Oamenii se enervează, uneori fără motiv și spun lucruri care dor.

Sufletele se vindeca atât de greu, deși mintea poate uita foarte repede și zâmbi din nou, așa în aparență sau doar pentru a păstra aparențele.

Sunt conștientă de toate astea și vreau să lucrez cu mine pentru a îmi permite să fiu imperfectă și totuși să tind la mai mult, plină de curaj, dar nu de inconștiență și să nu uit niciodată să visez și să zbor, oricât de ciopârțite sau topite mi-ar fi aripile la un anumit moment dat.

Cam pe aici m-au dus pe mine gândurile legat de subiectul ăsta. Voi ce părere aveți, optimismul și idealizarea vieții pot duce la depresie sau fac bine?

*sursă foto: http://www.motifake.com