Rabdare

sursa: google

           Imi tot aduc aminte de ceva timp, de o discutie la un suc sau o cafea cu o prietena. Discutie despre vrute si nevrute si printre toata palavrageala am ajuns la o intrebare: "ce iti doresti acum?" .

          Pe mine in general intrebarea asta ma blocheaza. Nu pentru ca nu as avea dorinte, dar ea inseamna mai mult decat ce obiecte vreau sa am, unde vreau sa merg sau ce cu cine si cum vreau sa fac, o simt mai degraba ca pe: "ce am nevoie ca sa fiu mai buna?".

          Dupa ce m-am gandit putin, stiu ca am zis ca imi doresc sa am rabdare, sa invat rabdarea.
          Acum, la un bilant absolut intamplator, imi dau seama ca nu mai cred ca se poate invata rabdarea, se poate doar imbunatati. De atunci si pana acum mi-am inmultit cunostintele despre rabdare, stiu cum ar trebui sa fac, incerc diverse trucuri, dar nu cred ca voi putea vreodata sa spun ca sunt o persoana rabdatoare. Simt ca esti sau nu esti, te nasti asa sau inveti nativ sa bati din picior. E posibil sa ma insel si asta sa vina si o data cu varsta, dar...

          De ceva timp tot citesc bloguri si articole despre alt stil de viata, mai simplu, mai liber, mai echilibrat si mai natural. Pe unul dintre blogurile astea explica o mamica de ce e perfect normal sa gatesti mancarea incet si sa nu cauti mereu metode care sa iti economiseasca timpul cu peste 75% (m-am jucat parafrazand o reclama). Motivele erau multe, dar esential era ca mancarea, adica hrana pentru corpul asta de care chiar e important sa avem grija trebuie sa fie ceva facut incet si cu grija, ingredientele sa se amestece fara graba si astfel mancarea pentru corp e si pentru suflet. Suna poetic, dar mi se pare real si timpul nu e pierdut ci e castigat, nu degeaba se spune ca iubirea trece prin stomac si poti simti energia bucatarului in gustul mancarii.

          Cum in ultimele zile ma tot gandesc la subiectul asta, mi-au venit multe idei in minte. Printre ele se numara si binecunoscuta, zic eu, povestioara zen cu viteazul care voia sa invete calea zazen si sa ajunga la iluminare si maestrul care il tot pune sa gateasca orez.

          Omul il spala, il alege, il fierbe si il pune in boluri pe care le duce la masa, cara apa, spala bolurile si o ia de la capat zi dupa zi, ani de-a randul. La un moment dat se enerveaza (nu ca nu s-ar mai fi enervat si pe parcursul timpului, dar isi infranase dorinta de a il lua la rost pe intelept) si se duce la maestru si il intreaba pana cand il mai foloseste pe post de sluga si cand il va invata calea zazen si iluminarea ca doar de aia a venit acolo. Maestrul zambeste si ii spune ca asta a fost si urmeaza o explicatie intreaga despre cum fiecare etapa din procesul de fierbere, gatirei si servire a orezului include sau simbolizeaza toate elementele pe care isi dorea sa le invete viteazul si cum prin repetitie, le-a perfectionat. Cireasa de pe tort este rabdarea cu care a repetat totul ani de-a randul, ea incununeaza procesul si pune valoare pe rezultat.

          Si totusi, e atat de frumos sa ai rabdare, lucrurile cu adevarat valoroase se fac cu grija si cu migala si in timp.

          Puiul din ou se obţine prin clocire, şi nu făcându-l zob. Viata are nevoie de rabdare, plantele au nevoie de timp, asteptand nu pierdem timpul, ci il castigam.

          Spre final o sa notez un citat pe care l-am gasit aici acum vreo doua zile si care m-a pus pe ganduri despre tema de azi, tema pe care simt ca o voi dezvolta in mai multe posturi pentru ca o simt atat de cuprinzatoare si aplicabila in atat de multe situatii:

          "Eliberare nu înseamnă atât a ridica de jos piatra şi a o arunca în direcţia asupritorului, cât a o şlefui până când ea dobândeşte strălucire de piatră rară."

Grigore Vieru

          O zi minunata sa aveti si nu uitati sa aveti rabdare si sa fiti calmi, doar e cald afara!